Continut :
Ești arestat la domiciliu? O rudă de a ta este arestată la domiciliu? Află care sunt condițiile și cazurile pentru dispunerea masuirii preventive a arestului la domiciliu, durata maximă în care poți sta arestat la domiciliu, dar si ce poți face pentru a obține o masură mai blândă.
Măsurile preventive sunt măsuri procesuale cu caracter de constrângere, ce au rolul de a restricționa libertatea celor asupra cărora există suspiciunea că au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal.
Aceste măsuri sunt privative de libertate (reținerea, arestul la domiciliu și arestarea preventivă) sau restrictive de libertate (controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune).
Datele statistice ale măsurilor preventive arest la domiciliu:
În sistemul judiciar din România, datele statistice joacă un rol crucial în înțelegerea măsurilor preventive și a contextului în care acestea sunt dispuse. Prin acest articol urmărim să vă oferim o privire de ansamblu asupra cifrelor relevante.
Astfel, datele statistice pot oferi o perspectivă asupra anticipării soluțiilor dispuse de către organele judiciare în cauzele penale, iar cunoașterea acestor statistici vă poate ajuta să luați decizii informate și să planificați împreună cu avocații dumneavoastră strategia de apărare.
1.Administrația Națională a Penitenciarelor a dat publicității situația pe luna iulie 2023 a dinamicii și structurii efectivelor de persoane aflate in stare de arestare preventiva .[1]:
În perioada 1-31.07.2023, în unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor au fost depuse 1017 persoane, din care 967 nou intrate, 45 revenite din cercetări de la organele de poliție și 5 revenite de la întreruperea executării pedepselor.
Astfel, în cursul lunii iulie 2023, din totalul celor 967 de persoane nou intrate, 485 au fost arestate preventiv și 482 condamnate definitiv.
La data de 31.07.2023 în unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor se găseau 23590 persoane, iar din acest total, 1962 de persoane erau arestate preventiv. Așadar, ca medie la data de 31.07.2023, 8,31% din persoanele încarcerate se aflau în stare de arest preventiv[2].
2.Totodată, IGPR-ului[3] informează publicul că în perioada 1-31 iulie 2023, în urma acțiunilor desfășurate de Poliția Română, au fost luate în supraveghere peste 1.743 de persoane, față de care organele judiciare au dispus măsuri preventive.
Astfel, în perioada 1 iulie- 31 iulie 2023, față de 343 de persoane a fost dispuă măsura arestului la domiciliu, față de 1.396 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar, față de 4 persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauțiune.
La data publicării articolului IGPR informa publicul că exercită supravegherea unui numar de 13.422 de persoane cu măsuri preventive, din care 1.767 se află în arest la domiciliu, 11.630 se află în control judiciar, iar față de 25 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauțiune[4].
Așadar, sintetizând informațiile comunicate de organele abilitate, constatăm următoarele date:
A)În perioada 1 iulie -31 iulie 2023 au fost dispuse măsuri preventive pentru un număr total de 2.228 de persoane, astfel:
– Măsura controlului judiciar:1396 de persoane;
– Măsura controlului judiciar pe cauțiune: 4 persoane;
– Măsura arestului la domiciliu:343 de persoane;
– Măsura arestului preventive:485 de persoane;
B)La data de 1 august 2023 instituțiile statului asigurau după caz paza sau supravegherea unui număr total de 15384 persoane aflate sub imperiul măsurilor preventive, astfel:
– Măsura controlului judiciar: 11630 de persoane;
– Măsura controlului judiciar pe cauțiune: 25 persoane;
– Măsura arestului la domiciliu: 1.767de persoane;
– Măsura arestului preventiv: 1962 de persoane;
Observație! Datele examinate nu conțin numărul persoanelor arestate preventiv ce au fost încarcerate în Centrele de Reținere și Arestare Preventiva din lipsa informațiilor publice.
Ce este arestul la domiciliu?
Arestul la domiciliu este măsura preventivă ce poate fi dispusă de judecătorul de drepturi și libertăți la propunerea procurorului, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanța de judecată, constând în privarea de libertate a inculpatului acuzat de săvârșirea unei infracțiuni, a cărei executare nu se realizează într-un loc de detenție, ci în locuința inculpatului.
Practic, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, atunci când sunt îndeplinite condițiile necesare pentru luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, formulează o propunere motivată după caz judecătorului de drepturi și libertăți ( în urmărirea penală), judecătorului de cameră preliminară (în procedura de cameră preliminară) sau instanței de judecată ( în cursul judecății).
Care sunt condițiile necesare pentru luarea măsurii arestului la domiciliu?
În concret, pentru a se dispune orice măsură preventivă, inclusiv atunci când ești arestat la domiciliu, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
I.1.) Prima condiție analizată atunci când ești propus pentru arest la domiciliu: Existența probelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit fapta imputată:
În privința condiției existenței probelor, noțiunea de „probe” în această situație particulară, nu trebuie interpretată doar prin prisma dispozițiilor art.97 alin.1 din Codul de procedură penală, ci trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor art.5 paragraful 1 litera c) din Convenția Europeană, care condiționează legalitatea privării de libertate de existența unor motive verosimile în a bănui că persoana în cauză a săvârșit o infracțiune.
Așadar la momentul analizei luării sau nu a măsurii preventive, standardul probator este unul scăzut. În jurisprudența europeană, se arată că „existența unor motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală presupune fapte sau informații să convingă un observator obiectiv că persoana în cauză a putut comite infracțiunea pentru care este arestat”[5].
De altfel, în majoritatea motivării soluțiilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive identificăm în mod repetat trimiteri la pasaje din motivarea Cauzei Murray c. Regatului Unit în care Curtea a statuat că probele în baza cărora poate fi dispusă o măsură preventivă nu trebuie să prezinte aceeași forță probantă ca și probele care stau la baza unei soluții de condamnare.
Așadar, deși judecătorul de drepturi și libertăți la momentul analizării atunci când ești arestat la domiciliu are obligația să analizeze natura rezonabilă a suspiciunii că persoana față de care a fost formulată propunerea a săvârșit fapta imputată, acest standar probator este unul scăzut, prin urmare nu există egalitate între standardul probator necesar luării măsurii preventive (apt doar să legitimeze o bănuială rezonabilă) și standardul probator apt să fundamenteze pronunțarea unei hotărâri de condamnare (fundamentat pe certitudine, dincolo de orice îndoială rezonabilă).
Pe de altă parte,așa cum s-a arătat în doctrină, „suspiciunea rezonabilă nu echivalează cu simpla convingere subiectivă sau intuiția organului judiciar competent să dispună arestul la domiciliu, astfel, este necesară existența unor temeiuri obiective având o bază probatorie care să indice posibilitatea ca inculpatul să fie autorul infracțiunii de care a fost acuzat și care să poată fi controlate și cenzurate a posteriori, în scopul evitării privărilor arbitrarii de libertate.
Prin ordonanța CJUE din 12 februarie 2019 emisă în cauza RH (C-8/19PPU) s-a arătat că cerințele care decurg din prezumția de nevinovăție nu se opun ca, atunci când instanța competentă examinează motivele plauzibile care permit să se presupună că persoana suspectată sau acuzată a săvârșit infracțiunea imputată, pentru a se pronunța cu privire la legalitatea unei decizii de arest la domiciliu, această instanță să efectueze o evaluare comparativă a elementelor de probă incriminatoare și dezincriminatoare care îi sunt prezentate și să își motiveze decizia nu numai prin indicarea elementelor reținute, ci și prin soluționarea obiecțiilor apărătorului persoanei în cauză,cu condiția ca această decizie să nu prezinte persoana deținută ca fiind vinovată”[6]
I.2. A doua condiție analizată la propunerea de arestare preventiva: Luarea măsurii preventive să fie necesară pentru asigurarea scopului general al măsurilor preventive, implicit atunci când ești arestat la domiciliu:
Așadar, atât referatul cu propunerea de luare a măsurii preventive formulat de către reprezentantul Ministerului Public, cât și închierea prin care se dispune asupra acestei măsuri trebuie să analizeze în mod riguros și concret argumentele pentru care se impune o astfel de măsură.
În doctrină s-a arătat că„Simpla enunțare a nevoii de a asigura unul dintre cele trei deziderate, fără indicarea și a unor motive sau temeiuri concrete care să justifice riscul afectării acestora de persoana față de care se ia măsura nu este suficientă pentru luarea acesteia”. Așadar, nu este suficient ca organul judiciar să indice scopul măsurii preventive, ci să argumenteze în concret, de ce scopul măsurii nu poate fi atins în cazul inculpatului în cauză, altfel decât prin adoptarea măsurii propuse.
Prin urmare, dispozițiile art.202 alin.1 din Codul de procedură penală statuează scopul general al măsurilor preventive, respectiv:
– În scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal;
– În scopul împiedicării sustragerii suspectului sau inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată;
– În scopul prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni;
Prin „scopul măsurii preventive” trebuie înțeles pericolul ce trebuie să fie preîntâmpinat sau înlăturat pe calea unei măsuri preventive, revenind astfel în sarcina organului judiciar obligația pozitivă să aleagă măsura potrivită și suficientă pentru atingerea acelui scop. Pentru a se dispune măsura preventivă, cele trei scopuri enumerate, nu trebuie îndeplinite cumulativ, ci este suficient pentru dispunerea unei măsuri preventive, ca în cauză, să fie incident cel puțin unul dintre scopurile enumerate.
Așadar, prin intermediul acestei tehnici de legiferare, constatăm că legiuitorul a urmărit să sublinieze natura preventivă a măsurii și nu retributivă (de sancționare).
a)În scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal: În doctrină s-a arătat că „buna desfășurare a procesului penal ar putea fi afectată de conduita necorespunzătoare a suspectului sau inculpatului- încercarea de a influența coinculpații, martorii, persoane vătămate, sau experți, încercări de a distruge sau altera mijloace materiale de probă, de a împiedica administrarea probatoriului necesar ori alte asemenea activități”.[8]
Însă, Curtea Europeană a statuat că „pericolul ca persoana acuzată să influențeze buna desfășurare a procedurilor nu poate fi invocat in abstracto,ci trebuie să fie susținut prin probe bazate pe fapte”[9].
În acest sens, jurisprudența europeană subliniază că nu poate fi acceptabil ca parchetul doar să lanseze o prezumție generală precum că inculpatul va avea intenția să împiedice desfășurarea urmăririi penale, dacă va avea o astfel de posibilitate si doar pentru acest motiv sa solicite admiterea propunerii de arestare preventiva. Parchetul nu poate să invoce în propunerea de arestare preventiva riscul distrugerii/ influențării/ alterării probatoriului pe motivul că inculpatul este interesat de soluția în cauză. Toate aceste elemente trebuie să fie întemeiate pe date factuale, nu pe simple prezumții.
b)În scopul împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată: „În esență, sustragerea suspectului sau inculpatului de la derularea procedurilor judiciare împietează asupra bunei desfășurări a procesului penal, determinând deseori organele judiciare să depună eforturi suplimentare pentru găsirea acestuia, pentru efectuarea comunicărilor necesare în cursul procesului penal, întârziind așadar desfășurarea unor activități procedurale.
Pe de altă parte, sustragere a suspectului sau inculpatului de la urmărire penală sau judecată presupune ca o condiție prealabilă împrejurarea că acesta are cunoștință de declanșarea procedurilor judiciare ce îl vizează și că în mod intenționat, refuză participarea la derularea lor, încălcând obligațiile principale pe care legea le stabilește în sarcina acuzatului- acelea de prezentare la chemările organelor judiciare, respectiv de comunicare în scris a oricărei modificări a adresei la care locuiește (Art.108 alin.2 CPP). [10]
Însă, în jurisprudența sa, CEDO a arătat în acest sens că „riscul de eschivare trebuie să fie evaluat în contextul factorilor care au legătură cu caracterul persoanei, valorile sale morale, locuința sa, ocupația sa, bunurile sale, legăturile familiale și cu toate tipurile de legături cu statul în care el este urmărit. Riscul aplicării unei sancțiuni severe și temeinicia unor probelor pot fi relevante, dar nu sunt, prin sine, decisive, iar posibilitatea obținerii garanțiilor ar putea fi folosită pentru a compensa orice risc.[11]. Așadar, nici acest scop nu poate fi invocat în mod abstract de către parchet în propunerea de arest la domiciliu.
c)În scopul prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni: „situație ce are în vedere periculozitatea manifestată de suspect sau de inculpat derivând din aceea că, făcând obiectul unor proceduri judiciare, fiind suspectat de comiterea unei/unor fapte penale, dovedește riscul real de a reitera un comportament infracțional”. [12]
I.3. Să nu existe vreun impediment la punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale (respectiv să nu existe vreunul dintre cazurile prevăzute de dispozițiile art.16 din Codul de procedură penală). Existența unui impediment la punerea în mișcare a acțiunii penale blochează formularea propunerii de arestare preventiva.
I.4. Măsura preventiva (arestarea la domiciliu) să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și să fie necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
Cerința proporționalității măsurii în raport cu gravitatea acuzației aduse dă expresie dispozițiilor art.53 alin.2 teza a II a din Constituție, potrivit cărora restrângerea exercițiului dreptului la libertate poate fi dispusă numai dacă restrângerea este proporțională cu situația care a determinat-o, este nediscriminatoare și nu aduce atingere existenței dreptului sau libertății
În această etapă,organele judiciare trebuie să efectueze o analiză riguroasă a raportului dintre gravitatea acuzației și cirsumstanțele personale ale inculpatului, analiză în baza căreia să concluzioneze dacă este absolut necesară dispunerea unei măsuri preventive față de inculpat. Mai mult, parchetul trebuie să motiveze în mod riguros în cadrul propunerii de arest la domiciliu, de ce doar această măsura este singura care are capacitatea să asigure atingerea scopului general al măsurilor preventive.
În situația constatării necesității dispunerii vreunei măsuri preventive, îi revine judecătorului sarcina identificării măsurii preventive concrete care are aptitudinea de a asigura un just echilibru între interesul general și interesul particular, respectiv între necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal și situația particulară a inculpatului.
Deși legiuitorul nu a prevăzut în mod expres criteriile pe baza cărora se poate stabili gravitatea acuzației, apreciez că trebuie realizată o analiză atât în abstract(gravitatea rezultată din natura infracțiunii și limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege), cât și în concret (prin evaluarea criteriilor de ordin obiectiv și subiectiv privind faptele imputate inculpatului.
Ca și reper în aprecierea gradului de pericol concret putem fixa dispozițiile art.318alin.2 și 3 din Codul de procedură penală, ce reglementează instituția renunțării la urmărirea penală: conținutul faptei și împrejurările concrete de săvârșire,modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmările produse, sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii; persoana inculpatului, conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, eforturilor depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii.
Prin urmare,plecând inclusiv de la ordinea în care legiuitorul a reglementat măsurile preventive, de la cea mai blândă (controlul judiciar) la cea mai asupră măsură(arestul preventiv), constatăm intenția legiuitorului de a transfera judecătorului sarcina de a chibzui și de a determina în mod gradual măsura preventivă suficientă în cauză.
Exemplificativ, dacă orgaenele judiciare suspectează (probat) riscul ca inculpatul să se sustragă de la urmărirea penală și să părăsească limitele teritoriale naționale, judecătorul de drepturi și libertăți trebuie să verifice dacă nu cumva acest risc poate fi eliminat prin intermediul măsurii controlului judiciar cu impunerea unor obligații în privința libertății de mișcare, ori dacă acest risc nu poate fi eliminat pe calea măsurii arestului la domiciliu, iar in extremo ratio să asigure eliminarea riscului pe calea măsurii arestului preventiv.
Măsura arestului la domiciliu nu poate fi dispusă cu privire la inculpatul față de care există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit o infracțiune asupra unui membru de familie cu care acesta locuiește, ori cu privire la inculpatul care locuiește cu persoana vătămată sau membrii de familie a acesteia, cu alți participanți la comiterea infracțiunii, martori ori experți, ori anumite persoane stabilite de organul judiciar, ori cu privire la persoana cercetată sau condamnată pentru infracțiunea de evadare.
II.Care sunt temeiurile sau cazurile de arest la domiciliu?
După analiza riguroasă a condițiilor generale de luare a măsurilor preventive, se trece la analiza particulară a cazului (temeiului) de arest la domiciliu invocat în cauză.
Astfel, voința legiuitorului a fost ca pe lângă condițiile enunțate anterior, pentru a se putea dispune arestul la domicilu este necesară incidența unuia dintre temeiurile (cazurile) prevăzute de dispozițiile art.223 din Codul de procedură penală. Așadar, articolul evocat enumeră cinci cazuri (temeiuri) distincte care pot legitima adoptarea măsurii arestului la domiciliu, fără a fi necesară cumularea acestora:
II.1. Cazul 1 de arest la domiciliu: Inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte:
Așadar, pentru a determina aplicabilitatea acestui caz de arest la domiciliu trebuie să plecăm în analiza noastră de la o corectă înțelegere a terminologiei utilizate de legiuitor.
II.1.A. Prima ipoteză în care parchetul poate formula propunerea de arest la domiciliu reglementată de legiuitor privește situația inculpatului care a fugit ori s-a ascuns.
Prin, „fuga” doctrina a arătat că această semnifică „părăsirea în grabă și pe ascuns de către inculpat a locului în care își duce viața cotidiană, deplasarea într-o altă locație, în țară sau în străinătate, fără vreo motivație aparentă, cu scopul de a se sustrage de la posibilele constrângeri ale procesului penal”.[14]
De asemena prin„ascundere” doctrina a arătat că aceasta „presupune așezarea inculpatului într-un loc în care nu poate fi văzut și găsit sau întreprinderea de acțiuni de natură a-l face să nu fie cunoscut de alții. Ea se poate realiza prin rămânerea în ascunzători, deplasarea în alte localități unde inculpatul nu este cunoscut,prezentarea sub altă identitate, deghizarea, efectuarea unor operații estetice”[15].
Pentru o mai bună înțelegere, vom reda în continuare cu titlu de jurisprudență câteva situații practice:
Exemple: În speța citată, judecătorul de drepturi și libertăți a respins propunerea parchetului privind luarea măsurii arestului preventiv „faptul că inculpații au fost citați în repetate rânduri la adresele cunoscute dar nu s-au prezentat in fața organelor de cercetare penală, nu influențează desfășurarea procesului penal, nefiind o dovadă că aceștia se sustrag de la judecarea cauzei,impunându-se astfel luarea vreunei măsuri așa cum cere art.202 alin.1 din Codul de procedură penală.
De asemenea, nu există dovada că inculpații au încercat să se ascundă în scopul sustragerii de la urmărirea penală. Aceștia au fost citați la domiciliile cunoscute și au cunoștință de proces, având în vedere multitudinea de adrese, cereri și copii ale unor acte trimise la dosarul cauzei, inclusiv cereri de strămutare”.[16]
Pe de altă parte,într-o altă cauză, judecătorul a dispus arestarea preventivă apreciind „faptul că inculpatul este plecat de la domiciliu, precum și faptul că, imediat după săvârșirea faptei, inculpatul a părăsit teritoriul statului unde se afla și s-a stabilit într-un stat terț, denotă inteția de a se sustrage de la urmărirea penală și judecată [17].
II.1.B. A doua ipoteză reglementată de legiutor în cuprinsul tezei finale a dispozițiilorart.223 alin.1 litera a) din Codul de procedură penală, vizează situația inculpatului care „a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte”.
În doctrină s-a arătat că „este necesară existența probelor că aceste situații sunt iminente și nu doar simple bănuieli, informațiile putând privi demersurile făcute de inculpat pentru a i se elibera de urgență pașaportul, vinderea apartamentului și a bunurilor mobile imediat după începerea urmăririi penale,procurarea unui bilet de avion cu destinația în străinătate, pregătirea unei ascunzători, programarea unor operații estetice de schimbare a fizionomiei”[18].
Însă este important de reținut, că în toate cazurile sarcina probării faptului că inculpatul s-a sustras sau că acesta se pregătește să se sustragă revine în totalitate organelor judiciare, care trebuie să argumenteze în cadrul propunerii de arest la domiciliu.
Așadar, ipoteza avută în vedere de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 223 alin.1 din Codul de procedură penală vizează situația concretă în care aceste acțiuni ori demersuri au fost probate de organele judiciare și nu vizează ipoteza în care organele judiciare pot suspecta un risc potențial de sustragere.
II.2. Cazul 2 de arest la domiciliu: Inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;
Acțiunea de influențare se poate realiza fie prin intermediul unor rugăminți, îndemnuri, prin coruperea acestora ori chiar constrângerea respectivelor persoane sau a apropiaților acestora. În această situație nu prezintă importanță dacă ceilalți participanți au dobândit sau nu calitatea procesuală în cauză, nici dacă existența lor le este cunoscută sau nu organelor judiciare,cum nu are importanță nici dacă martorii au fost sau nu audiați ori cunoscuți de organele judiciare anterior încercărilor de influențare.
Distrugerea mijloacelor materiale de probă a fost definită de doctrină ca reprezentând acele acțiuni prin care se urmărește anihilarea ori degradarea acestor obiecte ce constituie mijloace materiale de probă, ori împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a lor sau înlăturarea acestora.[19]
Alterarea mijloacelor materiale de probă a fost definită de doctrină ca reprezentând acțiunile care presupun falsificarea sau deteriorarea în orice mod a conținutului mijloacelor de probă, astfel încât acestea nu vor mai putea servi la aflarea adevărului în cauză sau, în situația în care sunt folosite, pot conduce la o denaturare a adevărului. [20]
Sustragerea mijloacelor materiale de probă reprezintă acțiunea de luare a mijlocului de probă din posesia sau detenția unei persoane,fără consimțământul acesteia, și ascunederea mijlocului material de probă de organele judiciare.[21]
Pentru o mai clară înțelegere a cazului de arestare preventiva discutat în continuare vom cita motivarea unei respingeri a propunerii de arestare preventiva – exemplu:„existența unor contacte telefonice între inculpat și alți coinculpați, în lipsa unei interdicții explicite în acest sens, nu constituie un argument relevant pentru a reține încercarea de influențare a declarațiilor, ca temei al măsurii arestării preventive.
Lipsa unor dovezi concrete că inculpatul încearcă să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea celorlalți participanți,lipsa identificării unor activități concrete de natură a influența desfășurarea procesului penal lipsesc de temeinicie solicitarea de luare a măsurii arestării preventive întemeiată pe dispozițiile art. 223 alin.1 litera b) Cod de procedură penală”[22]
II.3.Cazul 3 de arest la domiciliu: Inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta.
Prin presiuni, legiuitorul a urmărit să definească toate acele acțiuni exercitate de inculpat care au ca scop alterarea voinței persoanei vătămate, respectiv constrângerea psihică sau constrângerea fizică asupra persoanei vătămate sau asupra familiei acesteia pentru a o determina, fie să nu sesizeze organele de urmărire penală, fie să își retragă plângerea, fie să dea declarații mincinoase, ori să își retracteze declarațiile anterioare. Desigur că fiecare dintre aceste acțiuni pot îmbrăca și forma unor infracțiuni.
Cea de-a doua ipoteză reglementată de legiuitor în cuprinsul acestui temei de arestare, vizează situația în care inculpatul nu recurge la acte de constrângere pentru a anihila voința persoanei vătămate, ci acesta întreprinde demersuri concrete pentru a ajunge la un acord bazat pe rea credință cu persoana vătămată, ca în schimbul unor avantaje de regulă patrimoniale, dar nu numai, aceasta să nu sesizeze organele de urmărire penală,fie să își retragă plângerea, fie să dea declarații mincinoase, ori să își retracteze declarațiile anterioare.
Poate această situație pare întâlnită frecvent în practică, însă nu trebuie confundată cu dreptul autorului unei fapte penale de a se împăca cu persoana vătămată, în cazurile autorizate de de lege.
Ei bine,ipoteza reglementată de dispozițiile art.223 alin.1 litera c) din Codul de procedură penală trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor art 272 alin.2din Codul penal care reglementează cauza de nepedepsire a infracțiunii de influențare a decalarațiilor, respectiv „Nu constituie infracțiune înțelegerea patrimonială dintre infractor și persoana vătămată, intervenită în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă sau pentru care a intervenit împăcarea”.
În ipoteza faptelor pentru care este posibilă retragerea plângerii penale sau împăcarea părților, înțelegerea patrimonială încheiată cu persoana vătămată, nu poate conduce la reținerea temeiul de arestare analizat, întrucât, chiar dacă părțile convin și stingerea laturii penale, acestea nu urmăresc „coruperea” aflării adevărului judiciar în cauză, ci exercită un drept prevăzut de legiuitor, care lasă la îndemâna persoanei vătămate, inițiativa tragerii sau nu la răspundere a inculpatului.
De altfel, pentru orice infracțiune care presupune de regulă și un prejudiciu material (daune morale sau materiale) inculpatul poate purta negocieri cu persoana vătămată fără a atrage incidența acestui temei de arestare, câtă vreme negocierile poartă asupra modului de soluționare a laturii civile.
Așadar, și în această situație, ipoteza reglementată de dispozițiile art.223 alin.1 litera c) din Codul de procedură penală trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor art 75alin.1 litera c) din Codul penal care reglementează circumstanța atenuantă legală a acoperirii integrale a prejudiciului, situație care poate conduce la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.
Practic, după cum în mod corect s-a arătat în doctrină „înțelegerea survenită în latura civilă a cauzei, permisă în cazul infracțiunilor în care se pretinde provocarea unei pagube prin fapta inculpatului, ar deveni*frauduloasă* dacă i se impune persoanei vătămate o conduită procesuală incorectă – retractarea unor declarații, refuzul de a da declarații ori afirmarea unor împrejurări neconforme adevărului- cu scopul de a contribui la exonerearea de răspundere penală a inculpatului, ori de a determina o atenuarea acestei răspunderi penale”[23].
Exemplu: în practica judiciară s-a considerat că inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni privind traficul de persoane, a remis o sumă de bani victimei infracțiunii și, imediat după încasarea sumei de bani, victima a declarat în fața instanței ca își retractează declarațiile anterioare împotriva inculpatului, fără motive pertinente care să justifice retractarea,există date că inculpatul încearcă o înțelegere frauduloasă cu persoana vătămată, fiind incidente dispozițiile art.223 alin.1 litera c) din Codul de procedură penală. [24]
II.4.Cazul 4 de arest la domiciliu: Există suspiciunea rezonabilă că după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni;
Pentru a fi incident acest caz de arestare, în mod unanim doctrina a concluzionat că este necesară, atât eventuala săvârșire a unei noi infracțiuni cât și eventuala pregătire a săvârșirii unei noi infracțiuni să aibă loc după aducerea la cunoștință a calității de inculpat pentru prima presupusă faptă, întrucât legiuitorul a urmărit să determine necesitatea arestării preventive nu ca urmare a comiterii unui concurs de infracțiuni, ci din contra, a urmărit să sancționeze conduita inculpatului care deși conștient că față de el se desfășoară o procedură judiciară, acesta continuă să aibă o atitudine antisocială.
În mod evident, întrucât voința legiuitorului a fost de a sancționa conduita adoptată de inculpat ulterior momentului în care dobândise calitatea de inculpat într-o altă cauză, vor intra în această categorie doar infracțiunile săvârșite cu intenție sau praeterintenție, nu și cele săvârșite din culpă.
Așadar, condiția atașată de legiuitor vizează existența suspiciunii rezonabile că a săvârșit sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni.
Prin urmare, în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni apreciez că nu este necesar ca pentru noua faptă să fie dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale (care presupune ca standard probator constatarea că există probele din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune- art.309 alin.1 din Codul de procedură penală), ci este suficient ca persoana în cauză să fi dobândit pentru noua infracțiune săvârșită calitatea de suspect (care presupune ca standard probator existența probelor din care să rezultă bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta – art.305 alin.3 din Codul de procedură penală).
Cea de-a doua ipoteză, respectiv cea a existenței suspiciunii rezonabile privind pregătirii săvârșirii unei noi infracțiuni, în mod evident nu presupune dobândirea vreunei calități, actele preparatorii nefiind incriminate (cu câteva excepții- exemplificativ, atunci când actele preparatorii sunt sancționate în forma tentativei – infracțiunile contra securității naționale – art.412 alin.2 din Codul penal „care statuează că se consideră tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor…”
De regulă, în acest caz parchetul formulează propunere de arestare preventivă. Dar și în situația în care ar formula direct propunere de arest la domiciliuu , problema care se pune vizează următoarea întrebare. Unde se va formula propunerea de arest la domiciliu? În dosarul inițial sau în cel de-al doilea dosar având ca obiect noua infracțiune?
Rămâne aplicabilă discuția pe care am analizat-o în articolul nostru privitor la Arestarea preventivă în care am argumentat în favoarea opiniei potrivit căreia propunerea se formulează în primul dosar (argumentație validată între timp de ICCJ pe calea unui RIL.)
Opinia majoritară exprimată cu ocazia întâlnirilor de uniformizare a practicii răspunde acestei întrebări arătând că propunerea de arestare preventiva va fi formulată în dosarul inițial constituit „s-a arătat că dovada unei perseverențe infracționale indiferent că se poate sau nu reține specializarea, trebuie făcută în cauza inițială, și nu într-o procedură nouă, pentru a justifica luarea unei măsuri preventive privative de libertate pe acest temei”[25].
Minuta întâlnirii de practică neunitară la nivel național- judecători, Târgu Mureș29-30 septembrie 2016 (www.inm-lex) p.67-79, CABucurești Minuta întâlnirii de preactică neunitară din data de 14.12.2016p.17-19 …
II.5. Ultimul și cel mai frecvent caz de arest la domiciliu întâlnit în practică este prevăzut de dispozițiile art.223 alin.2 din Codul de procedură penală și prezintă la rândul său o dublă condiționare, respectiv una ce viează gravitatea faptei reținute,iar cea de-a doua condiție vizează persoana inculpatului, respectiv dacă pe baza acestor elemente se constată că privarea de libertate este necesară înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În privința acestui caz de arestare, legiuitorul a înțeles să reglementeze două situații în care se poate dispune măsura arestului la domiciliu: respectiv când inculpatul a săvârșit una dintre infracțiunile enumerate în mod expres și limitativ de dispozițiileart.223 alin.2 din Codul de procedură penală și pe de altă parte, când inculpatul ar fi săvârșit orice altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare. E4rt
În concret, într-o primă situație se poate dispune măsura arestului preventiv dacă inculpatul a săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute expres de dispozițiileart.223 alin.2 Codul de procedură penală, independent de limitele de pedeapsă, inclusiv pentru fapte pentru care legiuitorul prevede pedeapsa închisorii mai mică de 5 ani, iar în cea de-a doua situație se poate dispune arestarea preventivă dacă inculpatul a săvârșit o faptă care nu este prevăzută de dispozițiile art.223 alin.2 din Codul de procedură penală, cu condiția ca pentru această faptă legiuitorul să prevadă pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
În acest ultim caz, noțiunea de pedeapsă trebuie interpretată prin prisma dispozițiilor art. 187din Codul penal, respectiv pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează presupusa faptă săvârșită în formă consumată, fără a lua în considerare cauzele de reducere sau de majorare a pedepsei.
Așadar, deși pericolul pentru ordinea publică nu este o noțiune definită de legiuitor, în cuprinsul dispozițiilor art.223 alin.2 teza finală din Codul de procedură penală, acesta ne conferă criteriile pe baza căruia se poate determina,respectiv: evaluarea gravității faptei; a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia.
Prin urmare, nu gravitatea faptei per se generează pericolul pentru ordinea publică. În doctrină s-a arătat că separația noțiunilor dintre gravitatea faptei și pericolul pentru ordinea publică este elecventă în cuprinsul instituțiilor amânării executării pedepsei și întreruperii executării pedepsei, prevăzute de dispozițiile art.589 și art.592 din Codul de procedură penală.
Așadar, chiar și unui inculpat condamnat definitiv la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viață i se poate amâna sau întrerupe executarea pedepsei, pe motive medicale, dacă lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică. „Prin urmare, chiar dacă fapta și gravitatea ei, precum și vinovăția inculpatului au fost stabilite cu putere de lucru judecat, pericolul pentru ordinea publică nu derivă automat din existența acestora, fiind posibil să nu existe nici măcar după condamnare”.[26]
Pe de altă parte,ordinea publică a fost definită ca reprezentând printre altele, climatul social firesc, optim, ordinea politică, economică și socială dintr-un stat care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor a respectării drepturilor acestora.
Pericolul pe care îl reprezintă inculpații pentru ordinea publică nu trebuie invocat în mod abstract de organele judiciare ci acesta trebuie probat în mod efectiv sau măcar dedus din evidențierea unor criterii de evaluare a acestui tip de pericol: comportamentul agresiv,dependența de droguri sau alcool, starea de antecedență penală, gradul de integrare socială, mediul de proveniență etc.
În ceea ce privește fundamentarea luării/menținerii măsurii arestului la domiciliu pe temeiul pericolului pentru ordinea publică, sunt relevante numeroasele decizii pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a constatat încălcarea art.5 paragraful 1 din Convenție.
In situația în care organelej udiciare nu au respectat obligația de a preciza motivele pentru care lăsarea în liberate a persoanei ar fi constituit un pericol pentru ordinea publică. În absența unei jurisprudențe naționale coerente în această materie, Cedo a reținut de-a lungul timpului că instanțele interne au definit criteriile ce ar trebui avute în vedere la analizarea pericolului pentru ordinea publică,respectiv: reacția publică declanșată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranță ce ar putea fi generată de lăsarea în libertate a acuzatului,precum și profilul personal al acestuia.
În cauzele Jiga contra României, Scudeanu contra României, Calmanovici contra României și Degeratu contra României, hotărârile instanțelor interne au fost criticate pentru faptul că nu au oferit motive concrete pentru a suține acest argumentul „pericolului pentru ordinea publică” și pentru a justifica, pe acest temei, necesitatea de a-l menține pe acuzat în detenție.
Scurta referire la gravitatea faptelor comise, la modul în care acuzații se pare că ar fi comis faptele și la calitatea acestora, nu poate suplini lipsa de motivare a soluției de luare/prelungire a măsurii arestului preventiv.
Pe calea Deciziei numărul 744/2016, în cuprinsul considerentelor, Curtea Constituțională a arătat că „sensul sintagmei buna desfășurare a procesului penal este acela de prevenire a situațiilor în care inculpatul ar putea să interfereze de o manieră gravă cu buna și corecta desfășurare a procesului penal, prin conduita sa încercând alterarea probatoriului pe baza căruia organele judiciare trebuie să stabilească adevărul.
Buna desfășurare a procesului penal presupune, în aceste condiții,preîntâmpinarea activităților concrete prin care inculpatul, direct sau prin intermediul unei alte persoane, ar încercasă influențeze procesul penal prin mijloace neoneste, altele decât cele procedurale permise de exercitarea dreptului la apărare”.[27]
Pe de altă parte,în cuprinsul paragrafului 28 al aceleiași decizii, Curtea a examinat detaliat situațiile care ar putea interfera cu buna desfășurare a procesului penal: „Pericolul la care procesul penal ar putea fi expus şi care ar ameninţa buna desfăşurare a procesului penal se poate concretiza în ascunderea, desfiinţarea sau alterarea urmelor infracţiunii, sustragerea inculpatului de la urmărire, de la judecată ori de la executarea pedepsei, zădărnicirea aflării adevărului prin influenţarea martorilor sau experţilor.
În acelaşi mod, literatura de specialitate a stabilit că buna desfăşurare a procesului penal ar putea fi afectată de conduita necorespunzătoare a suspectului sau a inculpatului -încercarea de a influenţa coinculpaţi, martori, persoane vătămate sau experţi,încercarea de a distruge sau altera mijloace materiale de probă, de a împiedica administrarea probatoriului necesar ori alte asemenea activităţi
. De asemenea,Curtea reţine că, prin dispunerea măsurii preventive (arestare preventiva) în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, se urmăreşte prevenirea influenţării conţinutului probatoriu al declaraţiilor date de ceilalţi participanţi la comiterea faptei.
– indiferent dacă aceştia sunt şi ei acuzaţi sau nu în procesul penal, dacă au dobândit vreo calitate procesuală, al declaraţiilor date de martori – indiferent dacă sunt martori audiaţi la cererea acuzării sau a apărării, dacă vizează latura penală sau civilă, aspectele legate de faptă sau de împrejurările comiterii acesteia, prevenirea distrugerii, alterării,ascunderii sau sustragerii mijloacelor materiale de probă – indiferent dacă au fost ridicate de la faţa locului sau nu, dacă au intrat sau nu în custodia organelor judiciare sau dacă au fost anterior descoperite de acestea.
Totodată,Curtea reţine că asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal presupune preîntâmpinarea situaţiilor în care inculpatul, personal sau prin intermediar,exercită presiuni asupra celui vătămat ;
– direct sau indirect (asupra unei rude), prin ameninţări, sugestii insistente, repetate, prin ameninţarea cu săvârşirea unor acte de violenţă fizică îndreptate împotriva victimei sau a membrilor familiei acesteia, şantaj, declaraţii publice nereale cu privire la comiterea faptei, cu scopul de a o influenţa sau intimida – sau încearcă să realizeze o înţelegere frauduloasă cu persoana vătămată – prin rugăminţi, prin oferirea unor foloase ori alte asemenea mijloace, prin inducerea în eroare a persoanei vătămate, în general, prin impunerea persoanei vătămate a unei conduite procesuale incorecte prin retractarea unor declaraţii, refuzul de a da declaraţii ori afirmarea unor împrejurări neconforme cu adevărul.
– fiind vorba despre un acord prin care inculpatul doreşte să interfereze cu buna desfăşurarea procesului penal, să împiedice ori să întârzie tragerea sa la răspundere penală ori să determine angajarea acestei răspunderi pentru o faptă de mai mică gravitate.”[28]
Pentru cât timp se poate dispune arestul la domiciliu și care este durata maximă care se poate dispune atunci când ești arestat la domiciliu?
Arestul la domiciliu poate fi luat pe o durata de cel mult 30 de zile. Arestul la domiciliu poate fi prelungit, numai în caz de necesitate, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând depăși 30 de zile.
Durata maximă a măsurii arestului la domiciliu în cursul urmăririi penale este de 180 de zile, iar în cursul judecății durata totală a masurii arestului la domiciliu nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea care face obiectul sesizării instanței de judecată. În toate cazurile, durata arestului la domiciliu nu poate depăsi 5 ani.
Ce se întâmplă la expirarea termenelor prevăzute de lege?
La expirarea termenelor prevăzute de lege, instanța de judecată poate dispune luarea unei alte măsuri preventive, în condițiile legii, sau constată încetarea de drept a măsurii.
Conținutul măsurii arestului la domiciliu. Conform art. 221 Cod procedură penală
(1) Măsura arestului la domiciliu constă în obligaţia impusă inculpatului, pe o perioadă determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuieşte, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune unor restricţii stabilite de acesta.
(2) Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii:
a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să nu comunice cu persoana vătămată sau membrii de familie ai acesteia, cu alţi participanţi la comiterea infracţiunii, cu martorii ori experţii, precum şi cu alte persoane stabilite de organul judiciar.
(3) Judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată poate dispune ca pe durata arestului la domiciliu inculpatul să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere.
(4) În cuprinsul încheierii prin care se dispune măsura sunt prevăzute în mod expres obligaţiile pe care inculpatul trebuie să le respecte şi i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
(5) Pe durata măsurii, inculpatul poate părăsi imobilul prevăzut la alin. (1) pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora.
(6) La cererea scrisă şi motivată a inculpatului, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, prin încheiere, îi poate permite acestuia părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri de învăţământ sau de pregătire profesională ori la alte activităţi similare sau pentru procurarea mijloacelor esenţiale de existenţă, precum şi în alte situaţii temeinic justificate, pentru o perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului.
(7) În cazuri urgente, pentru motive întemeiate, inculpatul poate părăsi imobilul, fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, pe durata de timp strict necesară, informând imediat despre aceasta instituţia, organul sau autoritatea desemnată cu supravegherea sa şi organul judiciar care a luat măsura arestului la domiciliu ori în faţa căruia se află cauza.
(8) Copia încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată prin care s-a luat măsura arestului la domiciliu se comunică, de îndată, inculpatului şi instituţiei, organului sau autorităţii desemnate cu supravegherea sa, organului de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte acesta, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor şi organelor de frontieră.
(9) Instituţia, organul sau autoritatea desemnate de organul judiciar care a dispus arestul la domiciliu verifică periodic respectarea măsurii şi a obligaţiilor de către inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanţa de judecată, în cursul judecăţii.
(10) Pentru supravegherea respectării măsurii arestului la domiciliu sau a obligaţiilor impuse inculpatului pe durata acesteia, organul de poliţie poate pătrunde în imobilul unde se execută măsura, fără învoirea inculpatului sau a persoanelor care locuiesc împreună cu acesta.
(11) În cazul în care inculpatul încalcă cu rea-credinţă măsura arestului la domiciliu sau obligaţiile care îi revin ori există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară ori instanţa de judecată, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu, poate dispune înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege.
În concluzie, trebuie să știi că propunerea de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu este o etapă crucială în cadrul dosarului penal și trebuie abordată cu seriozitate. Avocatul tău poate fi cel mai mare aliat în această situație, asigurându-se că drepturile tale sunt respectate și că vei obține rezultatul pe care ți-l dorești, care să înlăture sau să diminueze pe cât posibil orice atingere adusă liberății tale ce te poate afecta în plan familial, social, al carierei și nu în ultimul rând în planul sănătății tale fizice și psihice.
Dacă te aflii într-o astfel de situație sau ai nevoie de asistență juridică nu ezita să ne contactezi. Echipa noastră de avocați specializați în dreptul penal este aici să lupte alături de tine.
