Arestare Preventiva. Cazurile, Conditiile și Procedura. Art 223

Arestare preventiva. De la libertate la privarea de libertate

 În societatea din zilele noastre, înțelegerea dreptului penal, a cazurilor și a conditiilor de arestare preventiva, dar și a modului în care instituțiile reglementate de legiuitor operează poate face diferența dintre libertate și privarea de libertate.

În acest articol, vom explora împreună ponderea măsurilor preventive dispuse în cauzele penale, vom analiza scopul măsurilor preventive și condițiile generale pentru dispunerea măsurilor preventive în general, urmând ca în a doua parte a articolului să analizăm cazurile de arestare preventiva, aspecte de drept comparat în care redăm cazurile de arestare preventiva în legislația altor țări precum Austria, Franța, Italia și Spania, iar ulterior analizăm împreună procedura de soluționare a propunerii de arestare preventiva .

Datele statistice ale măsurilor preventive:

În sistemul judiciar din România, datele statistice joacă un rol crucial în înțelegerea măsurilor preventive și a contextului în care acestea sunt dispuse. Prin acest articol urmărim să vă oferim o privire de ansamblu asupra cifrelor relevante.

Astfel, datele statistice pot oferi o perspectivă asupra anticipării soluțiilor dispuse de către organele judiciare în cauzele penale, iar cunoașterea acestor statistici vă poate ajuta să luați decizii informate și să planificați împreună cu avocații dumneavoastră strategia de apărare.

1.Administrația Națională a Penitenciarelor a dat publicității situația pe luna iulie 2023 a dinamicii și structurii efectivelor de persoane aflate in stare de arestare preventiva .[1]:

În perioada 1-31.07.2023, în unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor au fost depuse 1017 persoane, din care 967 nou intrate, 45 revenite din cercetări de la organele de poliție și 5 revenite de la întreruperea executării pedepselor.

Astfel, în cursul lunii iulie 2023, din totalul celor 967 de persoane nou intrate, 485 au fost arestate preventiv și 482 condamnate definitiv.

La data de 31.07.2023 în unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor se găseau 23590 persoane, iar din acest total, 1962 de persoane erau arestate preventiv.  Așadar, ca medie la data de 31.07.2023, 8,31% din persoanele încarcerate se aflau în stare de arest preventiv[2].

2.Totodată, IGPR-ului[3] informează publicul că în perioada 1-31 iulie 2023, în urma acțiunilor desfășurate de Poliția Română, au fost luate în supraveghere peste 1.743 de persoane, față de care organele judiciare au dispus măsuri preventive.

Astfel, în perioada 1 iulie- 31 iulie 2023, față de 343 de persoane a fost dispuă măsura arestului la domiciliu, față de 1.396 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar, față de 4 persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauțiune.

La data publicării articolului IGPR informa publicul că exercită supravegherea unui numar de 13.422 de persoane cu măsuri preventive, din care 1.767 se află în arest la domiciliu, 11.630 se află în control judiciar, iar față de 25 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauțiune[4].

Așadar, sintetizând informațiile comunicate de organele abilitate, constatăm următoarele date:

A)În perioada 1 iulie -31 iulie 2023 au fost dispuse măsuri preventive pentru un număr total de 2.228 de persoane, astfel:

– Măsura controlului judiciar:1396 de persoane;

– Măsura controlului judiciar pe cauțiune: 4 persoane;

– Măsura arestului la domiciliu:343 de persoane;

– Măsura arestului preventive:485 de persoane;

B)La data de 1 august 2023 instituțiile statului asigurau după caz paza sau supravegherea unui număr total de 15384 persoane aflate sub imperiul măsurilor preventive, astfel:

– Măsura controlului judiciar: 11630 de persoane;

– Măsura controlului judiciar pe cauțiune: 25 persoane;

– Măsura arestului la domiciliu: 1.767de persoane;

– Măsura arestului preventiv:  1962 de persoane;

Observație! Datele examinate nu conțin numărul persoanelor arestate preventiv ce au fost încarcerate în Centrele de Reținere și Arestare Preventiva din lipsa informațiilor publice.

Care sunt condițiile necesare de luare a măsurii de arestare preventiva ?

Pentru a se admite propunerea de arestare preventiva sunt necesare întrunirea cumulativă a condițiilor generale luării oricărei măsuri preventive prevăzută de disp. art.202 din Codul de procedură penală, precum și existența a cel puțin unul dintre cazurile sau temeiurile de arestare preventivă prevăzute de dispozițiileart.223 din Codul de procedură penală.

I. Condițiile generale pentru luarea măsurii preventive, inclusiv pentru arestare preventiva:

  În concret, pentru a se dispune orice măsură preventivă, inclusiv măsura de arestare preventiva, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

I.1.) Prima condiție analizată la propunerea de arestare preventiva: Existența probelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit fapta imputată:=

În privința condiției existenței probelor, noțiunea de „probe” în această situație particulară, nu trebuie interpretată doar prin prisma dispozițiilor art.97 alin.1 din Codul de procedură penală, ci trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor art.5 paragraful 1 litera c) din Convenția Europeană, care condiționează legalitatea privării de libertate de existența unor motive verosimile în a bănui că persoana în cauză a săvârșit o infracțiune.

Așadar la momentul analizei luării sau nu a măsurii preventive, standardul probator este unul scăzut. În jurisprudența europeană, se arată că „existența unor motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală presupune fapte sau informații să convingă un observator obiectiv că persoana în cauză a putut comite infracțiunea pentru care este arestat”[5].

De altfel, în majoritatea motivării soluțiilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive identificăm în mod repetat trimiteri la pasaje din motivarea Cauzei Murray c. Regatului Unit în care Curtea a statuat că probele în baza cărora poate fi dispusă o măsură preventivă nu trebuie să prezinte aceeași forță probantă ca și probele care stau la baza unei soluții de condamnare.

Așadar, deși judecătorul de drepturi și libertăți la momentul analizării propunerii de arest preventiv are obligația să analizeze natura rezonabilă a suspiciunii că persoana față de care a fost formulată propunerea a săvârșit fapta imputată, acest standar probator este unul scăzut, prin urmare nu există egalitate între standardul probator necesar luării măsurii preventive (apt doar să legitimeze o bănuială rezonabilă) și standardul probator apt să fundamenteze pronunțarea unei hotărâri de condamnare (fundamentat pe certitudine, dincolo de orice îndoială rezonabilă).

Pe de altă parte,așa cum s-a arătat în doctrină, „suspiciunea rezonabilă nu echivalează cu simpla convingere subiectivă sau intuiția organului judiciar competent să dispună arestarea preventivă, astfel, este necesară existența unor temeiuri obiective având o bază probatorie care să indice posibilitatea ca inculpatul să fie autorul infracțiunii de care a fost acuzat și care să poată fi controlate și cenzurate a posteriori, în scopul evitării privărilor arbitrarii de libertate.

Prin ordonanța CJUE din 12 februarie 2019 emisă în cauza RH (C-8/19PPU) s-a arătat că cerințele care decurg din prezumția de nevinovăție nu se opun ca, atunci când instanța competentă examinează motivele plauzibile care permit să se presupună că persoana suspectată sau acuzată a săvârșit infracțiunea imputată, pentru a se pronunța cu privire la legalitatea une idecizii de arestare preventiva, această instanță să efectueze o evaluare comparativă a elementelor de probă incriminatoare și dezincriminatoare care îi sunt prezentate și să își motiveze decizia nu numai prin indicarea elementelor reținute, ci și prin soluționarea obiecțiilor apărătorului persoanei în cauză,cu condiția ca această decizie să nu prezinte persoana deținută ca fiind vinovată”[6] 

I.2. A doua condiție analizată la propunerea de arestare preventiva: Luarea măsurii preventive să fie necesară pentru asigurarea scopului general al măsurilor preventive, implicit pentru arestare preventiva:

Așadar, atât referatul cu propunerea de luare a măsurii preventive formulat de către reprezentantul Ministerului Public, cât și închierea prin care se dispune asupra acestei măsuri trebuie să analizeze în mod riguros și concret argumentele pentru care se impune o astfel de măsură.

În doctrină s-a arătat că„Simpla enunțare a nevoii de a asigura unul dintre cele trei deziderate, fără indicarea și a unor motive sau temeiuri concrete care să justifice riscul afectării acestora de persoana față de care se ia măsura nu este suficientă pentru luarea acesteia”.[7]Așadar, nu este suficient ca organul judiciar să indice scopul măsurii preventive, ci să argumenteze în concret, de ce scopul măsurii nu poate fi atins în cazul inculpatului în cauză, altfel decât prin adoptarea măsurii propuse.

Prin urmare, dispozițiile art.202 alin.1 din Codul de procedură penală statuează scopul general al măsurilor preventive, respectiv:

– În scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal;

– În scopul împiedicării sustragerii suspectului sau inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată;

– În scopul prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni;

Prin „scopul măsurii preventive” trebuie înțeles pericolul ce trebuie să fie preîntâmpinat sau înlăturat pe calea unei măsuri preventive, revenind astfel în sarcina organului judiciar obligația pozitivă să aleagă măsura potrivită și suficientă pentru atingerea acelui scop. Pentru a se dispune măsura preventivă, cele trei scopuri enumerate, nu trebuie îndeplinite cumulativ, ci este suficient pentru dispunerea unei măsuri preventive, ca în cauză, să fie incident cel puțin unul dintre scopurile enumerate.

Așadar, prin intermediul acestei tehnici de legiferare, constatăm că legiuitorul a urmărit să sublinieze natura preventivă a măsurii și nu retributivă (de sancționare).  

a)În scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal: În doctrină s-a arătat că „buna desfășurare a procesului penal ar putea fi afectată de conduita necorespunzătoare a suspectului sau inculpatului- încercarea de a influența coinculpații, martorii, persoane vătămate, sau experți, încercări de a distruge sau altera mijloace materiale de probă, de a împiedica administrarea probatoriului necesar ori alte asemenea activități”.[8]

Însă, Curtea Europeană a statuat că „pericolul ca persoana acuzată să influențeze buna desfășurare a procedurilor nu poate fi invocat in abstracto,ci trebuie să fie susținut prin probe bazate pe fapte”[9].

În acest sens, jurisprudența europeană subliniază că nu poate fi acceptabil ca parchetul doar să lanseze o prezumție generală precum că inculpatul va avea intenția să împiedice desfășurarea urmăririi penale, dacă va avea o astfel de posibilitate si doar pentru acest motiv sa solicite admiterea propunerii de arestare preventiva. Parchetul nu poate să invoce în propunerea de arestare preventiva riscul distrugerii/ influențării/ alterării probatoriului pe motivul că inculpatul este interesat de soluția în cauză. Toate aceste elemente trebuie să fie întemeiate pe date factuale, nu pe simple prezumții.

b)În scopul împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată: „În esență, sustragerea suspectului sau inculpatului de la derularea procedurilor judiciare împietează asupra bunei desfășurări a procesului penal, determinând deseori organele judiciare să depună eforturi suplimentare pentru găsirea acestuia, pentru efectuarea comunicărilor necesare în cursul procesului penal, întârziind așadar desfășurarea unor activități procedurale.

Pe de altă parte, sustragere a suspectului sau inculpatului de la urmărire penală sau judecată presupune ca o condiție prealabilă împrejurarea că acesta are cunoștință de declanșarea procedurilor judiciare ce îl vizează și că în mod intenționat, refuză participarea la derularea lor, încălcând obligațiile principale pe care legea le stabilește în sarcina acuzatului- acelea de prezentare la chemările organelor judiciare, respectiv de comunicare în scris a oricărei modificări a adresei la care locuiește (Art.108 alin.2 CPP). [10] 

Însă, în jurisprudența sa, CEDO a arătat în acest sens că „riscul de eschivare trebuie să fie evaluat în contextul factorilor care au legătură cu caracterul persoanei, valorile sale morale, locuința sa, ocupația sa, bunurile sale, legăturile familiale și cu toate tipurile de legături cu statul în care el este urmărit. Riscul aplicării unei sancțiuni severe și temeinicia unor probelor pot fi relevante, dar nu sunt, prin sine, decisive, iar posibilitatea obținerii garanțiilor ar putea fi folosită pentru a compensa orice risc.[11]. Așadar, nici acest scop nu poate fi invocat în mod abstract de către parchet în propunerea de arestare preventiva.

 c)În scopul prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni: „situație ce are în vedere periculozitatea manifestată de suspect sau de inculpat derivând din aceea că, făcând obiectul unor proceduri judiciare, fiind suspectat de comiterea unei/unor fapte penale, dovedește riscul real de a reitera un comportament infracțional”. [12] Ei bine, acest scop al măsurii preventive (invocat în propunerea de arestare preventivă), îl regăsim pe de altă parte enumerat și printre cazurile de arestare preventivă. În acest caz, prin scopul urmărit pe calea formulării propunerii de arestare preventiva se urmărește împiedicarea inculpatului să săvârșească o altă infracțiune, în vreme de la cazul de arestare preventiva, inculpatul deja apucase să săvârșească o nouă infracțiune.

Și în privința acestui scop, jurisprudența europeană consacră repere, respectiv „instanțele naționate s-au rezumat la indicarea generică a unor riscuri nedovedite,resp ectiv riscul recidivei, în condițiile absenței antecedentelor penale ale reclamantei și riscul influențării bunei desfășurări a procesului în absența oricărui element factual”.[13]

 I.3. Să nu existe vreun impediment la punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale (respectiv să nu existe vreunul dintre cazurile prevăzute de dispozițiile art.16 din Codul de procedură penală). Existența unui impediment la punerea în mișcare a acțiunii penale blochează formularea propunerii de arestare preventiva.

 I.4. Măsura preventiva (arestare preventiva) să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și să fie necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

 Cerința proporționalității măsurii în raport cu gravitatea acuzației aduse dă expresie dispozițiilor art.53 alin.2 teza a II a din Constituție, potrivit cărora restrângerea exercițiului dreptului la libertate poate fi dispusă numai dacă restrângerea este proporțională cu situația care a determinat-o, este nediscriminatoare și nu aduce atingere existenței dreptului sau libertății

În această etapă,organele judiciare trebuie să efectueze o analiză riguroasă a raportului dintre gravitatea acuzației și cirsumstanțele personale ale inculpatului, analiză în baza căreia să concluzioneze dacă este absolut necesară dispunerea unei măsuri preventive față de inculpat. Mai mult, parchetul trebuie să motiveze în mod riguros în cadrul propunerii de arestare preventiva, de ce doar această măsura este singura care are capacitatea să asigure atingerea scopului general al măsurilor preventive.

În situația constatării necesității dispunerii vreunei măsuri preventive, îi revine judecătorului sarcina identificării măsurii preventive concrete care are aptitudinea de a asigura un just echilibru între interesul general și interesul particular, respectiv între necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal și situația particulară a inculpatului.

Deși legiuitorul nu a prevăzut în mod expres criteriile pe baza cărora se poate stabili gravitatea acuzației, apreciez că trebuie realizată o analiză atât în abstract(gravitatea rezultată din natura infracțiunii și limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege), cât și în concret (prin evaluarea criteriilor de ordin obiectiv și subiectiv privind faptele imputate inculpatului.

Ca și reper în aprecierea gradului de pericol concret putem fixa dispozițiile art.318alin.2 și 3 din Codul de procedură penală, ce reglementează instituția renunțării la urmărirea penală: conținutul faptei și împrejurările concrete de săvârșire,modul și mijloacele  de săvârșire, scopul urmărit, urmările produse,  sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii; persoana inculpatului, conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, eforturilor depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii.

Prin urmare,plecând inclusiv de la ordinea în care legiuitorul a reglementat măsurile preventive, de la cea mai blândă (controlul judiciar) la cea mai asupră măsură(arestul preventiv), constatăm intenția legiuitorului de a transfera judecătorului  sarcina de a chibzui și de a determina în mod gradual măsura preventivă suficientă în cauză.

Exemplificativ, dacă orgaenele judiciare suspectează (probat) riscul ca inculpatul să se sustragă de la urmărirea penală și să părăsească limitele teritoriale naționale, judecătorul de drepturi și libertăți trebuie să verifice dacă nu cumva acest risc poate fi eliminat prin intermediul măsurii controlului judiciar cu impunerea unor obligații în privința libertății de mișcare, ori dacă acest risc nu poate fi eliminat pe calea măsurii arestului la domiciliu, iar in extremo ratio să asigure eliminarea riscului pe calea măsurii arestului preventiv.

 II.Care sunt temeiurile sau cazurile de arestare preventiva?

După analiza riguroasă a condițiilor generale de luare a măsurilor preventive, se trece la analiza particulară a cazului (temeiului) de arestare preventiva invocat în cauză.

Astfel, voința legiuitorului a fost ca pe lângă condițiile enunțate anterior, pentru a se putea dispune arestare preventiva este necesară incidența unuia dintre temeiurile (cazurile) prevăzute de dispozițiile art.223 din Codul de procedură penală. Așadar, articolul evocat enumeră cinci cazuri (temeiuri) distincte care pot legitima adoptarea măsurii arestului preventiv, fără a fi necesară cumularea acestora:

II.1. Cazul 1 de arestare preventiva: Inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte:

Așadar, pentru a determina aplicabilitatea acestui caz de arestare preventiva trebuie să plecăm în analiza noastră de la o corectă înțelegere a terminologiei utilizate de legiuitor.

II.1.A. Prima ipoteză în care parchetul poate formula propunerea de arestare preventiva reglementată de legiuitor privește situația inculpatului care a fugit ori s-a ascuns.

Prin, „fuga” doctrina a arătat că această semnifică „părăsirea în grabă și pe ascuns de către inculpat a locului în care își duce viața cotidiană, deplasarea într-o altă locație, în țară sau în străinătate, fără vreo motivație aparentă,  cu scopul de a se sustrage de la posibilele constrângeri  ale procesului penal”.[14]

De asemena prin„ascundere” doctrina a arătat că aceasta „presupune așezarea inculpatului într-un loc în care nu poate fi văzut și găsit sau întreprinderea de acțiuni de natură a-l face să nu fie cunoscut de alții. Ea se poate realiza prin rămânerea în ascunzători, deplasarea în alte localități unde inculpatul nu este cunoscut,prezentarea sub altă identitate, deghizarea, efectuarea unor operații estetice”[15].

Pentru o mai bună înțelegere,  vom reda în continuare cu titlu de jurisprudență câteva situații practice:

Exemple: În speța citată, judecătorul de drepturi și libertăți a respins propunerea parchetului privind luarea măsurii arestului preventiv „faptul că inculpații au fost citați în repetate rânduri  la adresele cunoscute dar nu s-au prezentat in fața organelor de cercetare penală, nu influențează desfășurarea procesului penal, nefiind o dovadă că aceștia se sustrag de la judecarea cauzei,impunându-se astfel luarea vreunei măsuri așa cum cere art.202 alin.1 din Codul de procedură penală.

De asemenea, nu există dovada că inculpații au încercat să se ascundă în scopul sustragerii de la urmărirea penală. Aceștia au fost citați la domiciliile cunoscute și au cunoștință de proces, având în vedere multitudinea de adrese, cereri și copii ale unor acte trimise la dosarul cauzei, inclusiv cereri de strămutare”.[16]

Pe de altă parte,într-o altă cauză, judecătorul a dispus arestarea preventivă apreciind „faptul că inculpatul este plecat de la domiciliu, precum și faptul că, imediat după săvârșirea faptei, inculpatul a părăsit teritoriul statului unde se afla și s-a stabilit într-un stat terț, denotă inteția de a se sustrage de la urmărirea penală și judecată [17].

II.1.B. A doua ipoteză reglementată de legiutor în cuprinsul tezei finale a dispozițiilorart.223 alin.1 litera a) din Codul de procedură penală, vizează situația inculpatului care „a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte”.

În doctrină s-a arătat că „este necesară existența probelor că aceste situații sunt iminente și nu doar simple bănuieli, informațiile putând privi  demersurile făcute de inculpat pentru a i se elibera de urgență pașaportul, vinderea apartamentului și a bunurilor mobile  imediat după începerea urmăririi penale,procurarea unui bilet de avion cu destinația în străinătate, pregătirea unei ascunzători, programarea unor operații estetice de schimbare a fizionomiei”[18].

Însă este important de reținut, că în toate cazurile sarcina probării faptului că inculpatul s-a sustras sau că acesta se pregătește să se sustragă revine în totalitate organelor judiciare, care trebuie să argumenteze în cadrul propunerii de arestare preventiva.

Așadar, ipoteza avută în vedere de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 223 alin.1 din Codul de procedură penală vizează situația concretă în care aceste acțiuni ori demersuri au fost probate de organele judiciare și nu vizează ipoteza în care organele judiciare pot suspecta un risc potențial de sustragere.

II.2. Cazul 2 de arestare preventiva: Inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;

Acțiunea de influențare se poate realiza fie prin intermediul unor rugăminți, îndemnuri, prin coruperea acestora ori chiar constrângerea respectivelor persoane sau a apropiaților acestora. În această situație nu prezintă importanță dacă ceilalți participanți au dobândit sau nu calitatea procesuală în cauză, nici dacă existența lor le este cunoscută sau nu organelor judiciare,cum nu are importanță nici dacă martorii au fost sau nu audiați ori cunoscuți de organele judiciare anterior încercărilor de influențare.

Distrugerea mijloacelor materiale de probă a fost definită de doctrină ca reprezentând acele acțiuni prin care se urmărește anihilarea ori degradarea acestor obiecte ce constituie mijloace materiale de probă, ori împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a lor sau înlăturarea acestora.[19]

Alterarea mijloacelor materiale de probă a fost definită de doctrină ca reprezentând acțiunile care presupun falsificarea sau deteriorarea în orice mod  a conținutului mijloacelor de probă, astfel încât acestea nu vor mai putea servi la aflarea adevărului în cauză sau, în situația în care sunt folosite, pot conduce la o denaturare a adevărului. [20]

Sustragerea mijloacelor materiale de probă reprezintă acțiunea de luare a mijlocului de probă din posesia sau detenția unei persoane,fără consimțământul acesteia, și ascunederea mijlocului material de probă de organele judiciare.[21]

Pentru o mai clară înțelegere a cazului de arestare preventiva discutat în continuare vom cita motivarea unei respingeri a propunerii de arestare preventiva – exemplu:„existența unor contacte telefonice între inculpat și alți coinculpați, în lipsa unei interdicții explicite în acest sens, nu constituie un argument relevant pentru a reține încercarea de influențare a declarațiilor, ca temei al măsurii arestării preventive.

Lipsa unor dovezi concrete că inculpatul încearcă să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea celorlalți participanți,lipsa identificării unor activități concrete de natură a influența desfășurarea procesului penal lipsesc de temeinicie solicitarea de luare a măsurii arestării preventive întemeiată pe dispozițiile art. 223 alin.1 litera b)  Cod de procedură penală”[22]

II.3.Cazul 3 de arestare preventiva: Inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta.

Prin presiuni, legiuitorul a urmărit să definească toate acele acțiuni exercitate de inculpat care au ca scop alterarea voinței persoanei vătămate, respectiv constrângerea psihică sau constrângerea fizică asupra persoanei vătămate sau asupra familiei acesteia pentru a o determina, fie să nu sesizeze organele de urmărire penală, fie să își retragă plângerea, fie să dea declarații mincinoase, ori să își retracteze declarațiile anterioare. Desigur că fiecare dintre aceste acțiuni pot îmbrăca și forma unor infracțiuni.

Cea de-a doua ipoteză  reglementată de legiuitor în cuprinsul acestui temei de arestare, vizează situația în care inculpatul nu recurge la acte de constrângere pentru a anihila voința persoanei vătămate, ci acesta întreprinde demersuri concrete pentru a ajunge la un acord bazat pe rea credință cu persoana vătămată, ca în schimbul unor avantaje de regulă patrimoniale, dar nu numai, aceasta să nu sesizeze organele de urmărire penală,fie să își retragă plângerea, fie să dea declarații mincinoase, ori să își retracteze declarațiile anterioare.

Poate această situație pare întâlnită frecvent în practică, însă nu trebuie confundată cu dreptul autorului unei fapte penale de a se împăca cu persoana vătămată, în cazurile autorizate de de lege.  

Ei bine,ipoteza reglementată de dispozițiile art.223 alin.1 litera c) din Codul de procedură penală trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor art 272 alin.2din Codul penal care reglementează cauza de nepedepsire a infracțiunii de influențare a decalarațiilor, respectiv „Nu constituie infracțiune înțelegerea patrimonială dintre infractor și persoana vătămată, intervenită în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă sau pentru care a intervenit împăcarea”.

În ipoteza faptelor pentru care este posibilă retragerea plângerii penale sau împăcarea părților, înțelegerea patrimonială încheiată cu persoana vătămată, nu poate conduce la reținerea temeiul de arestare analizat, întrucât, chiar dacă părțile convin și stingerea laturii penale, acestea nu urmăresc „coruperea” aflării adevărului judiciar în cauză, ci exercită un drept prevăzut de legiuitor, care lasă la îndemâna persoanei vătămate, inițiativa tragerii sau nu la răspundere a inculpatului.

De altfel, pentru orice infracțiune care presupune de regulă și un prejudiciu material (daune morale sau materiale) inculpatul poate purta negocieri cu persoana vătămată fără a atrage incidența acestui temei de arestare, câtă vreme negocierile poartă asupra modului de soluționare a laturii civile.

Așadar, și în această situație, ipoteza reglementată de dispozițiile art.223 alin.1 litera c) din Codul de procedură penală trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor art 75alin.1 litera c) din Codul penal care reglementează circumstanța atenuantă legală a acoperirii integrale a prejudiciului, situație care poate conduce la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.

Practic, după cum în mod corect s-a arătat în doctrină „înțelegerea survenită în latura civilă a cauzei, permisă în cazul infracțiunilor  în care se pretinde provocarea unei pagube prin fapta inculpatului,  ar deveni*frauduloasă* dacă i se impune persoanei vătămate o conduită procesuală incorectă – retractarea unor declarații, refuzul de a da declarații ori afirmarea unor împrejurări neconforme adevărului- cu scopul de a contribui la exonerearea de răspundere penală a inculpatului, ori de a determina o atenuarea acestei răspunderi penale”[23].

Exemplu: în practica judiciară s-a considerat că inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni privind traficul de persoane, a remis o sumă de bani victimei infracțiunii și, imediat după încasarea sumei de bani, victima a declarat în fața instanței ca își retractează declarațiile anterioare împotriva inculpatului, fără motive pertinente care să justifice retractarea,există date că inculpatul încearcă o înțelegere frauduloasă cu persoana vătămată, fiind incidente dispozițiile art.223 alin.1 litera c) din Codul de procedură penală. [24]

 II.4.Cazul 4 de arestare preventiva: Există suspiciunea rezonabilă că după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni;

Pentru a fi incident acest caz de arestare, în mod unanim doctrina a concluzionat că este necesară, atât eventuala săvârșire a unei noi infracțiuni cât și eventuala pregătire a săvârșirii unei noi infracțiuni să aibă loc după aducerea la cunoștință a calității de inculpat pentru prima presupusă faptă, întrucât legiuitorul a urmărit să determine necesitatea arestării preventive nu ca urmare a comiterii unui concurs de infracțiuni, ci din contra, a urmărit să sancționeze conduita inculpatului care deși conștient că față de el se desfășoară o procedură judiciară, acesta continuă să aibă o atitudine antisocială.

În mod evident, întrucât voința legiuitorului a fost de a sancționa conduita adoptată de inculpat ulterior momentului în care dobândise calitatea de inculpat într-o altă cauză, vor intra în această categorie doar infracțiunile săvârșite cu intenție sau praeterintenție, nu și cele săvârșite din culpă.

Așadar, condiția atașată de legiuitor vizează existența suspiciunii rezonabile că a săvârșit sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni.

Prin urmare, în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni apreciez că nu este necesar ca pentru noua faptă să fie dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale (care presupune ca standard probator constatarea că există probele din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune- art.309 alin.1 din Codul de procedură penală), ci este suficient ca persoana în cauză să fi dobândit pentru noua infracțiune săvârșită calitatea de suspect  (care presupune ca standard probator existența probelor din care să rezultă bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta – art.305 alin.3 din Codul de procedură penală).

Cea de-a doua ipoteză, respectiv cea a existenței suspiciunii rezonabile privind pregătirii săvârșirii unei noi infracțiuni, în mod evident nu presupune dobândirea vreunei calități, actele preparatorii nefiind incriminate (cu câteva excepții-  exemplificativ, atunci când actele preparatorii sunt sancționate în forma tentativei – infracțiunile contra securității naționale – art.412 alin.2 din Codul penal  „care statuează că se consideră tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor…”

Prin urmare problema care se pune vizează următoarea întrebare. Unde se va formula propunerea de arestare preventiva? În dosarul inițial sau în cel de-al doilea dosar având ca obiect noua infracțiune?

Opinia majoritară exprimată cu ocazia întâlnirilor de uniformizare a practicii răspunde acestei întrebări arătând că propunerea de arestare preventiva va fi formulată în dosarul inițial constituit „s-a arătat că dovada unei perseverențe infracționale indiferent că se poate sau nu reține specializarea, trebuie făcută în cauza inițială, și nu într-o procedură nouă, pentru a justifica luarea unei măsuri preventive privative de libertate pe acest temei”[25].

Minuta întâlnirii de practică neunitară la nivel național- judecători, Târgu Mureș29-30 septembrie 2016 (www.inm-lex) p.67-79, CABucurești Minuta întâlnirii de preactică neunitară din data de 14.12.2016p.17-19

…

II.5. Ultimul și cel mai frecvent caz de arestare preventiva întâlnit în practică este prevăzut de dispozițiile art.223 alin.2 din Codul de procedură penală și prezintă la rândul său o dublă condiționare, respectiv una ce viează gravitatea faptei reținute,iar cea de-a doua condiție vizează persoana inculpatului, respectiv dacă pe baza acestor elemente se constată că privarea de libertate este necesară înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică.

În privința acestui caz de arestare, legiuitorul a înțeles să reglementeze două situații în care se poate dispune măsura arestului preventiv: respectiv când inculpatul a săvârșit una dintre infracțiunile enumerate în mod expres și limitativ de dispozițiileart.223 alin.2 din Codul de procedură penală și pe de altă parte, când inculpatul ar fi săvârșit orice altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.  

În concret,într-o primă situație se poate dispune măsura arestului preventiv dacă inculpatul a săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute expres de dispozițiileart.223 alin.2 Codul de procedură penală, independent de limitele de pedeapsă, inclusiv pentru fapte pentru care legiuitorul prevede pedeapsa închisorii mai mică de 5 ani, iar în cea de-a doua situație se poate dispune arestarea preventivă dacă inculpatul a săvârșit o faptă care nu este prevăzută de dispozițiile art.223 alin.2 din Codul de procedură penală, cu condiția ca pentru această faptă legiuitorul să prevadă pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.

În acest ultim caz, noțiunea de pedeapsă trebuie interpretată prin prisma dispozițiilor art. 187din Codul penal, respectiv pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează presupusa faptă săvârșită în formă consumată, fără a lua în considerare cauzele de reducere sau de majorare a pedepsei.

Așadar, deși pericolul pentru ordinea publică nu este o noțiune definită de legiuitor, în cuprinsul dispozițiilor art.223 alin.2 teza finală din Codul de procedură penală, acesta ne conferă criteriile pe baza căruia se poate determina,respectiv: evaluarea gravității faptei; a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia.

Prin urmare, nu gravitatea faptei per se generează pericolul pentru ordinea publică. În doctrină s-a arătat că separația noțiunilor dintre gravitatea faptei și pericolul pentru ordinea publică este elecventă în cuprinsul instituțiilor amânării executării pedepsei și întreruperii executării pedepsei, prevăzute de dispozițiile art.589 și  art.592 din Codul de procedură penală.

Așadar, chiar și unui inculpat condamnat definitiv la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viață i se poate amâna sau întrerupe executarea pedepsei, pe motive medicale, dacă lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică. „Prin urmare, chiar dacă fapta și gravitatea ei, precum și vinovăția inculpatului au fost stabilite cu putere de lucru judecat, pericolul pentru ordinea publică nu derivă automat din existența acestora, fiind posibil să nu existe nici măcar după condamnare”.[26]

Pe de altă parte,ordinea publică a fost definită ca reprezentând printre altele, climatul social firesc, optim, ordinea politică, economică și socială dintr-un stat care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor a respectării drepturilor acestora.

Pericolul pe care îl reprezintă inculpații pentru ordinea publică nu trebuie invocat în mod abstract de organele judiciare ci acesta trebuie probat în mod efectiv sau măcar dedus din evidențierea unor criterii de evaluare a acestui tip de pericol: comportamentul agresiv,dependența de droguri sau alcool, starea de antecedență penală, gradul de integrare socială, mediul de proveniență etc.

În ceea ce privește fundamentarea luării/menținerii măsurii arestului preventiv pe temeiul pericolului pentru ordinea publică, sunt relevante numeroasele decizii pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a constatat încălcarea art.5 paragraful 1 din Convenție.

In situația în care organelej udiciare nu au respectat obligația de a preciza motivele pentru care lăsarea în liberate a persoanei ar fi constituit un pericol pentru ordinea publică. În absența unei jurisprudențe naționale coerente în această materie, Cedo a reținut de-a lungul timpului că instanțele interne au definit criteriile ce ar trebui avute în vedere la analizarea pericolului pentru ordinea publică,respectiv: reacția publică declanșată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranță ce ar putea fi generată de lăsarea în libertate a acuzatului,precum și profilul personal al acestuia.

În cauzele Jiga contra României, Scudeanu contra României, Calmanovici contra României și Degeratu contra României, hotărârile instanțelor interne au fost criticate pentru faptul că nu au oferit motive concrete pentru a suține acest argumentul „pericolului pentru ordinea publică” și pentru a justifica, pe acest temei, necesitatea de a-l menține pe acuzat în detenție.

Scurta referire la gravitatea faptelor comise, la modul în care acuzații se pare că ar fi comis faptele și la calitatea acestora, nu poate suplini lipsa de motivare a soluției de luare/prelungire a măsurii arestului preventiv.

Pe calea Deciziei numărul 744/2016, în cuprinsul considerentelor, Curtea Constituțională a arătat că „sensul sintagmei buna desfășurare a procesului penal  este acela de prevenire a situațiilor în care inculpatul ar putea să interfereze de o manieră gravă cu buna și corecta desfășurare a procesului penal, prin conduita sa încercând alterarea probatoriului pe baza căruia organele judiciare trebuie să stabilească adevărul.

Buna desfășurare a procesului penal presupune, în aceste condiții,preîntâmpinarea  activităților concrete prin care inculpatul, direct sau prin intermediul unei alte persoane, ar încercasă influențeze procesul penal prin mijloace neoneste, altele decât cele procedurale permise de exercitarea dreptului la apărare”.[27]

Pe de altă parte,în cuprinsul paragrafului 28 al aceleiași decizii, Curtea a examinat detaliat situațiile care ar putea interfera cu buna desfășurare a procesului penal: „Pericolul la care procesul penal ar putea fi expus şi care ar ameninţa buna desfăşurare a procesului penal se poate concretiza în ascunderea, desfiinţarea sau alterarea urmelor infracţiunii, sustragerea inculpatului de la urmărire, de la judecată ori de la executarea pedepsei, zădărnicirea aflării adevărului prin influenţarea martorilor sau experţilor.

În acelaşi mod, literatura de specialitate a stabilit că buna desfăşurare a procesului penal ar putea fi afectată de conduita necorespunzătoare a suspectului sau a inculpatului -încercarea de a influenţa coinculpaţi, martori, persoane vătămate sau experţi,încercarea de a distruge sau altera mijloace materiale de probă, de a împiedica administrarea probatoriului necesar ori alte asemenea activităţi

. De asemenea,Curtea reţine că, prin dispunerea măsurii preventive (arestare preventiva) în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, se urmăreşte prevenirea influenţării conţinutului probatoriu al declaraţiilor date de ceilalţi participanţi la comiterea faptei.

– indiferent dacă aceştia sunt şi ei acuzaţi sau nu în procesul penal, dacă au dobândit vreo calitate procesuală, al declaraţiilor date de martori – indiferent dacă sunt martori audiaţi la cererea acuzării sau a apărării, dacă vizează latura penală sau civilă, aspectele legate de faptă sau de împrejurările comiterii acesteia, prevenirea distrugerii, alterării,ascunderii sau sustragerii mijloacelor materiale de probă – indiferent dacă au fost ridicate de la faţa locului sau nu, dacă au intrat sau nu în custodia organelor judiciare sau dacă au fost anterior descoperite de acestea.

Totodată,Curtea reţine că asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal presupune preîntâmpinarea situaţiilor în care inculpatul, personal sau prin intermediar,exercită presiuni asupra celui vătămat ;

– direct sau indirect (asupra unei rude), prin ameninţări, sugestii insistente, repetate, prin ameninţarea cu săvârşirea unor acte de violenţă fizică îndreptate împotriva victimei sau a membrilor familiei acesteia, şantaj, declaraţii publice nereale cu privire la comiterea faptei, cu scopul de a o influenţa sau intimida – sau încearcă să realizeze o înţelegere frauduloasă cu persoana vătămată – prin rugăminţi, prin oferirea unor foloase ori alte asemenea mijloace, prin inducerea în eroare a persoanei vătămate, în general, prin impunerea persoanei vătămate a unei conduite procesuale incorecte prin retractarea unor declaraţii, refuzul de a da declaraţii ori afirmarea unor împrejurări neconforme cu adevărul.

– fiind vorba despre un acord prin care inculpatul doreşte să interfereze cu buna desfăşurarea procesului penal, să împiedice ori să întârzie tragerea sa la răspundere penală ori să determine angajarea acestei răspunderi pentru o faptă de mai mică gravitate.”[28]

II.2.Aspectede drept comparat: Pentru a avea o privire de ansamblu vă propun să examinăm împreună cazurile de arestare preventiva în legislația altor țări, precum Austria, Franța, Italia și Spania:

A)Cazurile de arestare preventiva în Austria:

În legislația austriacă, arestarea unei persoane, care este suspectată de comiterea unei infracțiuni, poate fi dispusă:

–  „Dacă persoana este surprinsă în flagrant delict;

– Dacă persoana se sustrage de la desfășurarea procesului penal sau organele judiciare au dovezi că există pericolul ca persoana să fugă sau să se ascudă;

–  Dacă persoana a încercat să influențeze martori, experți sau coinculpați,să înlăture urme de la locul faptei sau să îngreuneze în alt mod aflarea adevărului ori, în baza anumitor probe, se dovedește că există pericolul ca persoana va încerca acest lucru;

–  Dacă persoana suspectată de comiterea unei fapte pentru care legea prevede o pedeapsa privativă de libertate mai mare de șase luni și, în baza anumitor fapte, se prezumă că va comite o faptă, îndreptată împotriva aceleiași valori sociale;

Reținerea și arestarea preventivă nu sunt admisibile, dacă acestea nu sunt proporționale cu importanț acauzei penale.”[29]

B) Cazurile de arestare preventiva în Franța:

În legislația franceză,inculpatul, pentru „buna desfășurare a a instrucției penale sau ca măsură de siguranță, poate fi constrâns la anumite obligații prin care se instituie controlul judiciar. În cazul în care însă, controlul judiciar nu este suficient, în mod excepțional, se poate dispune arestarea preventivă.Dispozițiile cu privire la luarea,prelungirea sau revocarea arestării preventive sunt conferite judecătorului special desemnat *le juge des liberteset te la detention* conform art.137-1. Acesta, în majoritatea situațiilor, este sesizat cu cererea de arestare preventivă de către judecătorul de instrucție,care, la rândul său, este sesizat de către procuror.

Se poate întâmpla ca judecătorul de instrucție să nu confirme cererea procurorului de arestare preventiva, caz în care dosarul nu va fi înaintat judecătorului de libertăți și detenție, emițându-se o ordonanță motivată. Cu toate acestea, în cazul crimelor sau al delictelor care se pedepsesc cu 10 ani de închisoare, în situația în care cererile sunt motivate, în întregime sau în parte, procurorul poate proceda la sesizarea directă a judecătorului pentru libertăți și detenție,prezentându-l, fără întârziere pe inculpat în fața sa.

În ceea ce privește luarea și prelungirea măsurii arestării preventive, în legislația procesual penală franceză sunt determinate trei cazuri distincte, după cum urmează: 1)inculpatul este cercetat sub aspectul săvârșirii unei crime; 2)inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unui delict pentru care este prevăzută pedeapsa închisorii de minimum trei ani; 3)inculpatul se sustrage de la respectarea obligațiilor instituite în cadrul controlului judiciar”[30]

C)Cazurile de arestare preventiva în Italia:

În legislația italiană, potrivt dispozițiilor „art.273 Codul de procedură penală, nimeni nu poate fi suspus măsurilor preventive dacă împotriva sa nu există indicii grave de vinovăție”.

Astfel, măsura arestului preventiv poate fi dispuse în următoarele cazuri:

– „când măsurile preventive sunt necesare desfășurării anchetei penale,pentru preîntâmpinarea unor pericole concrete și actuale (nu pot fi asimilate acestor ipoteze refuzul inculpatului de a face declarații ori refuzul de are cunoaște faptele);

– Inculpatul a fugit sau există pericolul concret să fugă, doar dacă pentru infracțiunea comisă este prevăzută pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani;

–  Când din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a infracțiuni iși din conduita inculpatului rezultă pericolul concret ca acesta să comită delicte grave prin folosirea de arme sau de alte mijloace de violență îndreptate împotriva persoanei sau ordinii constituționale ori delicte de crimă organizată: în acest caz, măsurile de prevenție se dispun numai în măsura în care pentru infracțiunea săvârșită este prevăzută pedeapsa închisorii de minimum 4 ani.”[31]

Legislația italiană reglementează și ipoteze distincte în care NU ESTE permisă luarea măsurii arestului preventiv:

– „nu se dispune arestarea preventivă când persoana vizată este o femeie gravidă sau care are un copil mai mic de trei ani pe care îl îngijește.

– De asemenea, nici tatăl care are în îngrijire un copil mai mic de trei ani a cărui mamă a decedat, nu va putea fi arestat.

– În aceeași situație se regăsește și persoana cu vârsta de peste 60 de ani ori a cărei stare de sănătate este precară și față de care se constată că nu poate suporta regimul de detenție.

– Nu în ultimul rând,măsura preventivă nu se poate dispune față de inculpatul bolnav de SIDA sau de o deficiență gravă imunitară ori de o altă boală extrem de gravă. Pentru ultimele cazuri, în mod excepțional, se poate dispune măsura arestării la domiciliu într-un loc de îngrijire sau de asistență ori într-un sanatoriu. ”[32]

D) Cazurile de arestare preventiva în Spania:

În legislația Spaniolă, „arestarea preventivă se poate dispune de către judecătorul de instrucție, judecătorul care efectuează primele cercetări sau instanța de judecată, numai dacă se constată îndeplinirea următoareleor condiții:

1)obiectul cauzei să fie reprezentat de una sau mai multe infracțiuni pentru care în lege este prevăzută pedeapsa închisorii de 2 ani sau mai mare, maximul special poate fi și sub 2 ani, dacă inculpatul este recidivist;

2) să existe motive suficiente pentru a considera că persoana arestată este vinovată desăvârșirea unei infracțiuni;

3) prin arestare să se urmărească unul dintre următoarele scopuri: a) să se asigure prezența inculpatului la proces, în situațiile în care există pericolul ca acesta să se sustragă; b) să se preîntâmpine ascunderea, degradarea sau distrugerea mijloacelor de probă;

4) să se prevină săvârșirea de către inculpat a altor infracțiuni”.[33]

III.Procedura de soluționare a propunerii de arestare preventiva:

III.1.Competența de soluționare a propunerii de arestare preventiva:

În faza de urmărire penală, competența de soluționare a propunerii de arestare preventiva revine judecătorului de drepturi și libertăți. În esență, vorbim despre o competență  teritorială alternativă consacrată de dispozițiile art.224 alin.2 din Codul de procedură penală. Prin urmare, competența să soluționeze propunerea de arestare preventiva revine judecătorului de drepturi și libertăți de la:

–       instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond;

–       instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul de reținere;

–       instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii;

–       instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea;

III.2.Actul de sesizare a judecătorului de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventiva:

Atunci când procurorul apreciază necesitatea dispunerii unei măsuri preventive, întocmește un referat cu propunerea de arestare perventivă. Acest act este întocmit doar de procuror și este înaintat împreună cu dosarul cauzei judecătorului competent. Astfel, dispozițiile art.287 alin.2 din Codul de procedură statuează că de această dată, procurorul nu înaintează dosarul cauzei în original, ci în copii numerotate și certificate de grefa pachetului de pe actele dosarului, ori numai de pe acele acte care au legătură cu cererea sau propunerea formulată.

III.3.Când trebuie formulată propunerea de arestare preventiva?

Așa cum analizam la începutul articolului, orice măsură preventivă (cu excepția reținerii) poate fi dispusă doar față de persoana care a dobândit calitatea de inculpat în cauză. Evident că propunerea de arestare preventiva ar trebui formulată deîndată ce procurorul constată existența unui risc ce poate fi înlăturat pe calea scopului general al măsurilor preventive și totodată constată incidența unuia dintre cazurile de arestare preventiva, precum și îndeplinirea condițiilor analizate în prezentul articol.

În situația în care inculpatul este reținut, procurorul trebuie să înainteze referatul cu propunerea formulată judecătorului de drepturi și libertăți  cu minimum 6 ore înainte de expirarea duratei reținerii (cu mențiunea că termenul de 6 ore este un termen de recomandare și nu de decădere)[34]. Expirarea duratei măsurii reținerii anterior soluționării propunerii de arestare preventiva nu duce la inadmisibilitatea propunerii, ci modifică doar starea în care inculpatul se găsește (respectiv după expirarea duratei măsurii reținerii și până la pronunțarea soluției dispuse propunerii de arestare preventiva .Inculpatul este pus în stare de libertate, având dreptul chiar să părăsească sala de judecată/ instanța).

Judecarea propunerii de arestare preventiva se face doar în prezența inculpatului, cu participarea procurorului și a avocatului ales ori desemnat din oficiu pentru inculpat (în conformitate cu dispozițiile art. 90 Codul de procedură penală, asistența juridică este obligatorie).  Lipsa inculpatului și implicit audierea acestuia nu împiedică soluționarea propunerii de arestare preventiva în situația în care acesta „se sustrage, lipsește nejustificat,este dispărut, se sustrage ori din cauza stării sănătății, din cauză de forță majoră sau stare de necesitate nu se prezintă sau nu poate fi adus în fața judecătorului”.[35]

III.4.Dreptul la apărare cu ocazia solutionării propunerii de arestare preventiva:

În privința importanței respectării dreptului la apărare, aceasta este reiterată în cuprinsul dispozițiilor art.225 alin.2 din Codul de procedură penală care statuează că la cererea avocatului dosarul este pus la dispoziția sa în vederea studierii, interpretat inclusiv prin prisma dispozițiilor art.92 alin.8 din Codul de procedură penală care statuează dreptul avocatului suspectului sau inculpatului de a beneficia de timpul  și înlesnirile necesare pentru pregătirea și realizarea unei apărări efective.  

Având în vedere că în situația admiterii propunerii și luării măsurii arestului preventiv se aduce atingere dreptului fundamental  al inviolabilității persoanei, legiuitorul a înțeles să instituie și garanții procesuale stricte și temeinice. Prin urmare, însăși termenul de 6 ore înainte de expirarea măsurii reținerii în care procurorul trebuie să înainteze dosarul judecătorului învestit cu soluționarea propunerii are ca scop tot acordarea posibilității exercitării unei apărări efective de către avocatul inculpatului.Așadar, rațiunile pentru care s-a instituit termenul de 6 ore vizează înlesnirea exercitării efective a dreptului la apărare.

Mai mult,CEDO  consacră importanța respectării dreptului la apărare al inculpatului într-o astfel de procedură „în raport cu impactul major al privării de libertate asupra drepturilor fundamentale ale persoanei în cauză, procesul desfășurat în temeiul art.5 parag.5 din Convenție trebuie să îndeplinească, în principiu și pe cât posibil în cadrul unei cercetări în curs, cerințele fundamentale ale unui proces echitabil în sensulart.6 din Convenție”[36].

III.5. Ascultarea inculpatului ≠Audierea inculpatului la soluționarea propunerii de arestare preventiva:

În situația în care inculpatul este prezent la soluționarea propunerii de arestare preventive ,judecătorul are obligația să procedeze la ascultarea inculpatului. În acest sens, înainte  de a-l asculta, judecătorul are obligația să îi aducă la cunoștința inculpatului infracțiunea de care este acuzat și dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa.

Și această etapă,respectiv cea a ascultării inculpatului, naște probleme de interpretare. Inculpatul este asculat sau audiat? Pentru că în cuprinsul aceluiași articol, legiuitorul a înțeles să folosească terminologiile:

-„îl audiază pe inculpatul prezent despre fapta de care este acuzat și  despre motivele pe care se întemeiază propunerea de arestare preventiva formulată de procuror” din cuprinsulart.225 alin.7 din Codul de procedură penală și „înainte de a proceda la ascultarea inculpatului, judecătorul îi aduce la cunoștință infracțiunea de care este acuzat și dreptul de a nu face nicio declarație” din cuprinsulart.225 alin.8 din Codul de procedură penală.

În opinia mea, cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventiva, inculpatul este ascultat și nu audiat. În favoarea acestui argument, apreciez că scopul ascultării inculpatului în fața judecătorului de drepturi și libertăți, nu este acela de a afla adevărul judiciar și nici acela de a administra o probă în adevăratul sens al cuvântului, ci așa cum ne spune chiar legiuitorul în cuprinsul art.225alin.7 din Codul de procedură penală ascultarea vizează verificarea temeiniciei propunerii de arestare preventiva formulată de procuror.

Similar, în cuprinsul dispozițiilor art.375 alin.1 din Codul de procedură penală, care reglementează procedura în cazul recunoașterii învinuirii, legiutorul a înțeles să folosească aceeași terminologie „ascultarea inculpatului”.

Nici în cuprinsul acestei dispoziții, nu putem vorbi despre o audiere a inculpatului,ca mijloc de probă, întrucât, pe calea acesteia nu se urmărește aflarea adevărului, nefiind nici măcar declanșat cadrul procesual adecvat (cercetarea judecătorească nefiind începută).

Chiar dacă ambele se materializează pe formularul de declarație, în opinia mea, pe calea ascultării inculpatului, organul judiciar nu urmărește obținerea unui mijloc de probă relevant care să contribuie la lămurirea cauzei, ci în cazul propunerii de arestare preventiva, pe calea ascultării inculpatului, judecătorul are posibilitatea să verifice temeincia propunerii formulate.

IV.Întrebări frecvente: Pentru că în continuare soluționarea propunerii de arestare preventiva poate naște numeroase probleme a căror abordare ar face extinderea semnificativă a prezentului articol, vom încerca în cele ce urmează să răspundem celor mai dese probleme ivite în practică.

IV.1.Se pot administra toate mijloacele materiale de probă în procedura de soluționare a propunerii de arestare preventiva?

Practica judiciară și mare parte din doctrină susțin că în procedura soluționării propunerii de arestare preventiva nu este posibilă administrarea altor probe cu excepția înscrisurilor[37], interpretare ce intră în contradicție unoeri cu jurisprudența Curții Europene. Astfel, în Cauza Turcan C Republicii Moldova, Curtea a considerat că prin refuzul, fără nicio explicație, de a o audia pe C.N. în calitate de martor în ședința judecătorească din 22 nov.2005, Judecătoria Buiucani a încălcat drepturile luiV.T garantate de art.5 parag.4 al Convenției [38].

Așadar, „într-o opinie minoritară, dar în sensul deciziei de mai sus s-a menționat că în scopul de a se lămuri asupra existenței sau inexistenței temeiurilor de arestare preventiva, judecătorului îi este permis uneori să administreze probe în această procedură. Spre exemplu atunci cânt temeiul de arestare invocat de procuror este cel prevăzut de art.223 alin.1 lit.c din Codul de procedură penală, judecătorul ar putea proceda la ascultarea persoanei vătămate sau a unor martori care pot confirma sau infirma comportamentul inculpatului.

Subliniem însă că rolul acestor probe se leagă exclusiv de motivul de arestare preventiva, nefiind permisă administrarea de probe pe fondul cauzei”.[39]

IV.2.Poate judecătorul de drepturi și libertăți să rețină un alt temei de arestare preventiva decât cele indicate în referatul cu propunerea de arestare întocmit de procuror?

Răspunsul este nu, opinez că judecătorul nu poate pune în discuție din oficiu existența unor temieiuri ce nu au fost invocate în cuprinsul referatului cu propunerea de arestare preventiva formulată de procuror, această soluție fiind legată de funcția judiciară cu care este învestit judecătorul de drepturi și libertăți și totodată fiind ținut de limitele învestirii trasate pe calea referatului cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv.

În doctrină[40] se arată chiar că pe lângă faptul că judecătorul nu poate pune în discuție din oficiu existența unor temeiuri ce nu au fost invocate de procuror, acesta nu poate lua nici hotărârea pe temeiuri care nu au fost puse în discuție.

Mai mult, deși procurorul poate completa oral propunerea formulată cu noi temeiuri, acest lucru trebuie să aibă loc la începutul ședinței, nu în etapa dezbaterilor, astfel încât ascultarea  inculpatului să vizeze și noile temeiuri iar avocatul acestuia să aibă posibilitatea concretă de a le combate. [41]

IV.3.Recuzarea judecătorului învestit cu soluționarea propunerii de arestare preventiva duce la amânarea cauzei?

Răspunsul este nu, opinez că în raport de dispozițiile art. 67 alin. 6 din Codul de procedură penală, formularea cererii de recuzare față de judecătorul desemnat să soluționeze propunerea de arestare preventiva, nu îl împiedică pe acesta să se pronunțe asupra propunerii. În ipoteza în care cererea de recuzare este admisă, judecătorul care o soluționează va dispune și anularea tuturor actelor efectuate de judecătorul incompatibil.

Rațiunea pentru care legiuitorul a ales acest mecanism vizează caracterul urgent al soluționării acestui tip de cauze, dar și împrejurarea că astfel de cauze se soluționează în regim de permanență (noaptea/dimineața/ în weekend/vacanță/sărbători legale etc), iar prezența la instanță a unui alt judecător care să soluționeze cererea de recuzaare poate necesita ore bune, timp în care inculpatul s-ar putea sustrage, alegând să invoce artificial un caz de recuzare.

Însă, nimic nu împiedică judecătorul de drepturi și libertăți care constată că se află într-unul dintre cazurile prevăzute de dispozițiile art.64 din Codul de procedură penală, să formuleze cerere de abținere, situație în care, dacă aceasta este admisă, soluționarea propunerii de arestare preventivă nu se va mai realiza de judecătorul incompatibil.

V.Soluționarea propunerii de arestare preventiva:

Propunerea de arestare preventiva poate fi admisă sau respinsă, ambele soluții dispunându-se pe calea unor încheieri motivate.

În situația în care judecătorul respinge propunerea de arestare preventiva formulată de către parchet, în conformitate cu dispozițiile art.227 alin.2  din Codul de procedură penală, poate dispune,chiar fără să fi fost sesizat în prealabil, o măsură preventivă mai blândă, respectiv: măsura arestului la domiciliu, măsura controlului judiciar pe cauțiune, măsura controlului judiciar, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de lege.

În situația în care judecătorul admite propunerea de arestare preventiva formulată de către parchet și dispune arestarea preventivă, acesta procedează și la emiterea mandatului de arestare.

Admiterea propunerii dă naștere unor obligații în sarcina organelor judiciare, statuate de  dispozițiile art.228 cum ar fi: obligația de a aduce la cunoștința persoanei arestate, de îndată, în limba pe care o înțelege, motivele pentru care s-a dispus arestarea preventivă, de a încunoștiința un membru al familiei inculpatului sau o persoană desemnată de acesta despre arestare, obligația de a comunica persoanei arestate în scris anumite drepturi prevăzute de lege.

VI.Calea de atac împotriva încheierii prin care a fost admisă propunerea de arestare preventiva:

Soluția dispusă propunerii de arestare preventiva este supusă contestației, în condițiileart.204 din Codul de procedură penală, respectiv în termen de 48 de ore de la pronunțare, sau după caz de la comunicare. Contestația formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive nu este suspensivă de executare, deci nu întrerupe executarea măsurii arestului preventiv, împrejurare în care inculpatul rămâne sub imperiul mandatului de arestare preventivă până la soluționarea contestației.

VII.Durata maximă a arestării preventive în cursul urmăririi penale

Arestarea preventivă se dispune pe o durată inițială ce nu poate depăși 30 de zile, iar în faza de urmărire penală, durata maximă până la care se poate ajunge în baza prelungirilor succesive, cu câte 30 de zile a duratei inițiale, nu poate depăși un termen rezonabil și nu mai mult de 180 de zile (termen în care este inclusă,fără a se cumula atât perioada în care inculpatul a fost arestat preventiv cât și anterior sau ulterior, arestat la domiciliu).

VIII.Dacă inculpatului i-a fost respinsă contestația și a rămas arestat se mai poate face ceva?

Dispozițiile art.241 din Codul penal reglementează cazurile de încetare de drept a măsurilor preventive, iar dispozițiile art.242 din Codul de procedură penală regelmentează revocarea măsurilor preventive și înlocuirea măsurilor preventive. 

VIII.1. Măsurile preventive încetează de drept:

a)La expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori la împlinirea duratei maxima prevăzute de lege:

–în faza de urmărire penală: dacă măsura nu a mai fost prelungită, la împlinirea termenului pentru care s-a dispus luarea sau prelungirea măsurii aceasta încetează de drept. De altfel, durata maximă a măsurii arestului preventiv și a arestului la domiciliu în faza de urmărire penală, nu poate depăși în aceeași cauză 180 de zile.  

–în cursul procedurii de cameră preliminară: dacă judecătorul de cameră preliminară nu verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, legalitatea și temeinicia măsurii, aceata încetează de drept

–în faza de judecată: instanța trebuie să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile de la ultima menținere, legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv ,Omisiunea verificării în termenul stabilit duce la încetarea de drept a măsurii arestului preventiv.

b)În cazul în care procurorul o soluție de netrimitere în judecată ori instanța de judecată pronunță o hotărâre de achitare, de încetare a procesului penal, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei ori o pedeapsă cu amenda, care nu însoțește pedeapsa închisorii, chiar nedefinitivă;

c)Când în fața primei instanțe, durata arestării a atins jumătatea maximului prevăzut de lege pentru infracțiunea care face obiectul învinuirii, fără a putea depăși, în niciun caz, limita de 5 ani de la data sesizării;

d)În apel, dacă durata măsurii a atins durata pedepsei pronunțate în sentința de condamnare;

e)Când instanța pronunță o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii egală cu durata reținerii ,arestului la domiciliu și arestării preventive;

VIII.2.Revocarea măsurii preventive se fundamentează pe încetarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii ori pe apariția unor împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii.

Distincția dintre înlocuire și revocare este surprinsă chiar de terminologia utilizată de legiuitor. Dacă în cazul revocării măsurii operează o „repunere în situația inițială” adică inculpatul nu se mai află sub imperiul niciunei măsuri preventive, în cazul înlocuirii, măsura preventivă existentă este înlocuită cu una mai blândă, ori din contra cu una mai severă.

Așadar, revocare a măsurii preventive se dispune dacă:

a)Au încetat temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii: în această situație, temeiurile de fapt și de drept au existat la momentul luării/prelungirii/menținerii măsurii arestului preventiv, însă la acest moment au încetat să mai subziste.

b)Au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii: și de această dată, constătăm că temeiurile de fapt și de drept au existat la mometnul luării/prelungirii/menținerii măsurii, însă ulterior, au apărut fapte sau împrejurări noi. În privința acestei ipoteze, de la bun început temeiurile defapt sau de drept au lipsit, însă din cauza unor împrejurări, lipsa acelor temeiuri nu a fost cunoscută de organele judiciare.

VIII.3.Înlocuirea măsurii preventive poate opera atunci când,în urma evaluării conduitei adoptate de inculpat dar și a împrejurărilor concrete ale cauzei, se apreciază că scopul general al măsurilor preventive poate fi atins și pe calea unei măsuri mai puțin restrictive.

Așadar, conduita procesuală a inculpatului, poate fundamenta, prin ea însăși, înlocuirea măsurii preventive, chiar dacă temeiurile inițiale care au fundamentat adoptarea măsurii se mențin. Prin urmare, înlocuirea se dispune la cererea persoanei ce face obiectul măsurii, a procurorului, sau din oficiu.

Pe de altă parte,înlocuirea măsurii preventive, poate opera atât în beneficiul inculpatului, situație în care măsura arestului preventiv este înlocuită cu o măsură maipuțin restrictivă, cât și în detrimentul acestuia, atunci când, aflându-se sub imperiul unei măsuri preventive mai puțin restrictive nu respectă, curea-credință, obligațiile impuse.

Ei bine, am analizat împreună toate cele trei instituții respectiv încetarea de drept, înlocuirea și revocarea și implicit situațiile în care se aplică fiecare. Și totuși, constatăm neacoperită o ipoteză. Cea în care, măsura arestului preventiv a fost dispusă cu încălcarea dispozițiilor legale.

Exemplu: S-a dispus arestarea preventivă a lui X, care la momentul arestării avea calitatea de suspect (deși legea impunea calitatea de inculpat). Judecătorul dispune arestarea față de suspectul x, iar x, înțelege să nu conteste soluția, ceea ceva conduce la rămânarea defintivă a încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă a unui suspect. Ulterior, cu ocazia formulării propunerii de arestare preventiva, judecătorul învestit cu soluționarea propunerii de prelungire constată că măsura a fost dispusă în mod nelegal, x neavând calitatea procesuală prescrisă de legiuitor. În această situație ce soluție va fi incidentă? Încetarea de drept? Înlocuirea? Revocarea?

În vechea reglementare, în cuprinsul dispozițiilor art.139 din Vechiul cod de procedură penală, legiuitorul reglementase în mod autonom ipoteza în care măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, situație în care aceasta trebuie revocată.

Ei bine, deși în cuprinsul dispozițiilor Noului cod de procedură penală, legiuitorul a omis să preia corespondentul acestei ipoteze, practica instanțelor dovedește că în situațiile în care se constată că măsura preventivă a fost luată încă de la bun început cu încălcarea dispozițiilor legale, soluția va fi de revocare a măsurii și implicit de „repunere în situația anterioară”, adică punerea în libertate dacă acesta nu este arestat într-o altă cauză.

Deși acest articol nu și-a propus încă de la început să fie exhaustiv, constat că măsura arestului preventiv stârnește în continuare multiple probleme, iar abordarea tuturora ar fi  dificilă în cadrul unui singur articol.  Prin urmare, pentru a nu-l prelungi în mod excesiv, vă propun să oprim analiza, urmând ca în funcție de interesul manifestat să explorăm în continuare și alte probleme ivite în teorie dar și în practică.

Autor: avocat Vlad – Ionuț Popovici

[1] Notă privind situația pe luna iulie 2023 a dinamicii și structurii efectivelor de persoane private de libertate www.anp.gov.ro

[2] https://anp.gov.ro/wp-content/uploads/2024/SITUATIA-LUNARA-iulie-2023.pdf

[3] https://www.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/peste-1-700-de-persoane-supravegheate-judiciar

[4] https://www.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/peste-1-700-de-persoane-supravegheate-judiciar

[5] CEDO 30 august 1990, Fox,Campbell et Hartley c Marii Britanii

[6] Mihail Udroiu- Sinteze de Procedură penală. Partea Generală Ediția 4, 2023, Volumul II, pagina 1021

[7] A. Zarafiu Procedura penală Editura CH Beck -ediția 2– pagina 216

[8] Codul de procedură penală comentat- Ediție Aniversară Nicolae Volonciu – 90 de ani – Măsurile Preventive și alte Măsuri Procesuale- Daniel Atasiei/ Andreea Simona Uzlău pag 497

[9]CEDO- Cauza Trzaska contra Poloniei, nr.25792/94 din 11.07.2000.

[10] Codul de procedură penală comentat- Ediție Aniversară Nicolae Volonciu – 90 de ani – Măsurile Preventive și alte Măsuri Procesuale- Daniel Atasiei/ Andreea Simona Uzlău pag 497

[11] Hotărârea CEDO  dispusă în Cauza YAGCI și SARGIN împotriva Turciei

[12] Codul de procedură penală comentat- Ediție Aniversară Nicolae Volonciu – 90 de ani – Măsurile Preventive și alte Măsuri Procesuale- Daniel Atasiei/ Andreea Simona Uzlău pag 497

[13] Hotărârea Cedo Tarău împotriva României din 24.02.2009

[14] Măsurile procesuale-Andrei Viorel Iugan – CH Beck București 2023- pag 146

[15] Măsurile procesuale-Andrei Viorel Iugan – CH Beck București 2023- pag 147

[16] Judecătoria Cluj,Încheierea penală numărul 458 din 06.04.2005, în A Trancă, Măsuri preventive în procesul penal. Practică Judiciară Editura Hamangiu. Pag.17

[17] CA Cluj- Încheierea penală 187/06.04.2005 în A Trancă, Măsuri preventive în procesul penal.Practică Judiciară Editura Hamangiu. Pag.116

[18] B Micu, R Slăvoiu, A.GPăun, Procedură penală- curs pentru admiterea în magistratură și avocatură Ed.Hamangiu. 200

[19] Măsurile procesuale-Andrei Viorel Iugan – CH Beck București 2023- pag 155

[20] Idem

[21] idem

[22] C A Cluj, Încheierea penală numărul 9 din 15.06.2016  în A.Trancă, Măsuri preventive în procesul penal. Practică Judiciară Editura Hamangiu. Pag.32 

[23] Măsurile procesuale-Andrei Viorel Iugan – CH Beck București 2023- pag 157 cit D. Atasiei A.S.Uzlău,în N Volonciu op cit.p 590.

[24] ICCJ Secția Penală Decizia nr.4313/29.12.2009  în Măsurile procesuale- Andrei Viorel Iugan – CH Beck București 2023- pag 157

[25] Măsurile procesuale-Andrei Viorel Iugan – CH Beck București 2023- pag 158

[26]A . Zarafiu Procedura penală Editura CH Beck -ediția 2– pagina 250 

[27] Decizia CCR 744/2016M.Of. nr 102 din 06 februarie 2017, paragraful 29

[28] Decizia CCR 744/2016M.Of. nr 102 din 06 februarie 2017, paragraful 28

[29] Tratat de procedură penală- Partea generală Ediția a-IV-a, revizuită și adăugită, Ion Neagu, Mircea Damaschin – Universul Juridic 2022 pagina 667

[30] Tratat de procedură penală- Partea generală Ediția a-IV-a, revizuită și adăugită, Ion Neagu, Mircea amaschin – Universul Juridic 2022 pagina 668

[31] Tratat de procedură penală- Partea generală Ediția a-IV-a, revizuită și adăugită, Ion Neagu, Mircea Damaschin – Universul Juridic 2022 pagina 669

[32] idem

[33] Tratat de procedură penală- Partea generală Ediția a-IV-a, revizuită și adăugită, Ion Neagu, Mircea Damaschin – Universul Juridic 2022 pagina 669

[34] Decizia CCR 83/23.02.2016-M. Of. Nr. 347 din 6 mai 2016

[35] Art.225 alin.4 din CPP

[36] Cauza Emilian George Ignac. României

[37] A . Zarafiu Procedura penală Editura CH Beck -ediția 2– pagina 252

[38] Cauza Turcan C Republicii Moldova, Hot. 23.10.2007 oag.68-70

[39] Măsurile procesuale-Andrei Viorel Iugan – CH Beck București 2023- pag 177- citat B. Micu R SlăvoiuA Păun, Op.cit.p 213

[40] Măsurile procesuale-Andrei Viorel Iugan – CH Beck București 2023- pag 178- citat  L Coraș Op cit. P 133-134

[41] Măsurile procesuale- Andrei Viorel Iugan – CH Beck București 2023- pag 178- citat  L Coraș Op cit. P 133-134

‍