Având în vedere natura intruzivă a acestei măsuri preventive, legiuitorul a înțeles să limiteze durata arestului preventiv. Pentru că nu avem un articol în Codul de procedură penală care să reglementeze în mod unitar durata arestului preventiv, vom proceda la analiza în raport de fazele procesului penal.
Natura neprevăzută a măsurii de arest preventiv produce în majoritatea cazurilor un șoc psihic pentru persoanele față de care s-a dispus măsura preventivă și marchează ruptura dintre modul de viață anterior privării de libertate și cel care urmează a se desfășura în condițiile privării de libertate. În aceste momente dificile, presiunea principală cade pe umerii familiei, care nu numai că nu vor mai beneficia de suportul celui care a fost privat de libertate, ci trebuie să gestioneze și să preia și responsabilitățile acestuia. Articolul nostru explorează detaliat, dar nu exhaustiv, procedura care se activează odată cu arestarea preventivă a unei persoane, de la momentul în care părăsește sala de judecată, până la experiența din centrul de reținere și arestare preventivă.
Implicațiile sociale ale măsurii arestului preventiv nu se rezumă doar la libertatea de mișcare a persoanei private de libertate, ci sunt multiple, acestea venind în mod natural, în lumina caracterului surpriză al măsurii procesuale, cu repercusiuni în toate aspectele vieții. Pe lângă multiplele restricții care sunt ușor de dedus, arestarea preventivă a unei persoane o va împiedica pe aceasta să mai meargă la locul de muncă și implict să-și îndeplinească obligațiile profesionale.
Pentru a se dispune arestarea preventiva sunt necesare întrunirea cumulativă a condițiilor generale luării oricărei măsuri preventive prevăzută de disp. art.202 din Codul de procedură penală, precum și existența a cel puțin unul dintre cazurile sau temeiurile de arestare preventivă prevăzute de dispozițiileart.223 din Codul de procedură penală.