Conținut:
Praguri droguri la volan este una dintre cele mai importante informații pe care șoferii cercetați în cadrul dosarelor penale de conducere sub influența substanțelor psihoactive și le doresc să le afle, cel puțin până la momentul la care se comunică expertiza.
Cum în dosarele în care persoanele cercetate aleg să nu fie asistate de un avocat specializat, comunicarea buletinului de analiză toxicologică se poate face și la distanță de doi ani de momentul la care ai fost depistat în trafic, iar comunicarea expertizei care statuează asupra stării de influență poate avea loc și la 3 ani de zile de momentul depistării în trafic, toată această perioadă nu face decât să prelungească starea de temere că poate, substanța identificată în organismul tău nu fusese eliminată și încă se va găsi o valoarea care să atragă răspunderea penală.
Prin urmare, pentru a încerca să îți oferim câteva repere, în prezentul articol vom discuta despre „praguri droguri la volan”
Trebuie să subliniem încă de la bun început că spre deosebire de infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. 1 din Codul penal, în cazul căreia îmbibaţia alcoolică trebuie să se situeze superior pragului de 0,80 g/l alcool pur în sânge pentru a constitui infracţiune, în cazul infracţiunii de la art. 336 alin. 2 din Codul penal, legiuitorul nu a înțeles să introducă un astfel de prag valoric al intoxicaţiei, de la care să fie atrasă sfera ilicitului penal. Prin urmare, caracterul penal al faptei va fi tranșat de expertiza medico-legală privind determinarea stării de influență, expertiză care se va efectua asupra valorilor substanței relevate de buletinul de analiză toxicologică.
Daca vrei sa afli mai multe despre decizia ICCJ 25/2025 expertiza droguri la volan click pe poza
Cu toate acestea, pentru a putea oferi un reper, ne vom raporta în continuare la pragurile de la care instituțiile medico-legale apreciază că substanța identificată în organismul unei persoane are capacitatea de a afecta dreptinderile conducătorului auto.
Astfel, în cadrul dosarelor pe care noi le instrumentăm am constatat în mod repetat că instituțiile de medicină legală se raportează la întocmirea rapoartelor de expertiză la aceleași praguri valorice de la care apreciază afectarea capacității de a conduce, astfel:
- În cazul THC- ului – instituțiile de medicină legală susțin că marea majoritate a studiilor de specialitate acceptă concentrația THC în sânge, de la care apare cu relevanță statistică afectarea capacităților de a conduce autovehicule, apare de la concentrații ale THC-ului de peste 2 nanograme /ml substanță activă în sânge.
CONSECINȚELE CLINICE ALE CONSUMULUI DE CANNABIS: THC este responsabil de principalele efecte psihoactive ale consumului de marijuana, cele mai frecvente fiind sedarea, euforia, halucinațiile și dezorientarea temporo-spațială, care poate afecta performanțele cognitive, psihomotorii și implicit poate afecta capacitatea de a conduce autovehicule.
Cocaina și metaboliții săi (praguri droguri la volan):
În cazul cocainei, în țările în care legislația menționează valori prga de la care consumul de droguri este considerata influența capacitatea de a conduce autovehicule pe drumurile publice, aceste valori sunt mult mai mici decât în cazul consumului de alcool, întrucât pentru aceste substanțe este necesară o cantitate foarte mică pentru a determina efecte asupra organismului.
În continuare, susține Institutul Național de Medicină Legală că spre exemplu, în Marea Britanie, țară cu o politică penală de tip toleranță zero, referitr la conducerea autovehiculelor după consumul de substanțe psihoactive, se apreciază astfel:
B) În cazul cocainei,efectele substanțelor psihoactive se produc de la concentrații ale substanțelor psihoactive mai mari de 10 ng/ ml cocaine
C) În cazul Benzoilecgoninei (metabolitul cocainei) efectele substanțelor psihoactive afectează conducătorul auto la concentrații începând cu valoarea de 50 ng/ ml în sânge.
De asemenea, subliniem că expertizele instrumentate de instituțiile medico-legale nu se raportează și nu trebuie să se raporteze la eventuale praguri ale substanțelor psihoactive. Prin Decizia 25/2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat necesitatea instrumentării unui raport de expertiză particular, în fiecare cauză, pentru a determina starea de influență. Astfel, în opinia noastră nu trebuie să existe o corelare rigidă exclusiv între concluzia privind starea de influență și simpla valoare. Expertiza medico-legală trebuie să se fundamenteze atât pe constatările științifice, cât să examineze și constatările clinice.
Astfel, pentru a se aprecia asupra stării de influență, experții trebuie să examineze nu doar valoarea substanței per se, ci întreg probatoriul care poate să confirme sau să infirme starea de influență.
Tocmai de aceea, subliniem că este extrem de important ca persoanele cercetate să se implice în mod activ și să-și valorifice drepturile reglementate de instituția expertizei. Respectiv, obiectivele la care este chemată comisia de expertiză să răspundă au o importanță covârșitoare. Participarea în cauză a unui avocat specializat în astfel de dosare, poate face diferența dintre o soluție de condamnare și una de achitare prin care se constată nevinovăția ta.
Nu întotdeauna este posibil un răspuns clar, favorabil persoanei acuzate, de tipul „nu afecta capacitatea de a conduce. Stabilirea unor obiective care să valorifice elementele probatorii favorabile ție, poate aduce și un răspuns de tipul „ nu se poate menționa cu exactiate dacă substanța identificată în organism avea capacitatea de a afecta deprinderile conducătorului auto”. Și un astfel de răspuns îți este favorabil, în aceste situații instanțele fiind obligate să pronunțe soluții de achitare.
Timpul de eliminare a drogurilor din organism (praguri droguri la volan)
De asemenea, în cadrul Deciziei HP 25/2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Institutul Național de Medicină Legală a prezentat și timpii de detecție a substanțelor psihoactive în organism.
!Atenție, din experiența practică a dosarelor pe care noi le instrumentăm, semnalăm că aceste intervale de tipm comunicate de INML nu prezintă precizie absolută . În realitate, experiența practică ne-a arătat că timpii în care substanțele psihoactive rămân în organismul persoanei, pot fi semnificativi mai mari.

De asemenea, alte studii de specialitate oferă următoarele repere în cazul consumului de THC (praguri droguri la volan):
În cazul utilizatorilior ocazionali (1/2 ori pe săptămână)(praguri droguri la volan)
- În salivă: de la 1 la 3 zile de la consum;
- În urină: de la 1 la 3 zile de la consum;
- În sânge: de la 1 la 3 zile de la consum;
- În păr: până la 90 de zile;
În cazul consumatorilor cronici (consumul zilnic):(praguri droguri la volan)
- În saliva: chiar și mai bine de 30 de zile de la consum;
- În urină: până la 25 zile de la consum;
- În sânge: până la 15 zile de la consum;
- În păr: până la 90 de zile;
În cazul cocainei:
În cazul consumatorilor ocazionali de cocaine:(praguri droguri la volan)
- În urină: până la 3-4 zile,
- În sânge: până la 6 ore-24 ore,
- În păr: până la 90 zile
În cazul unui consumat cronic de cocaine:(praguri droguri la volan)
- În urină: de la 5 zile până la 10 zile, uneori, în situații mai rare și până la 14 zile;
- În sânge: de la 1 zi până la 3 zile
- În păr: până la 6 luni de zile;
Pe de altă parte, revenind la problema ce vizează „praguri droguri la volan”, Curtea Constituțională a statuat că nu se impune adoptarea unor praguri minime de la care conducerea sub influența drogurilor să fie pedepsită, așa cum se întâmplă în cazul conducerii sub influența alcoolului.
Decizia 10/2019 a Curții Constituționale a României (praguri droguri la volan):
Curtea a constatat că, având în vedere sfera largă a produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive, așa cum reiese aceasta din legislația specială mai sus menționată, în mod obiectiv, legiuitorul nu poate prevedea un nivel minim al concentrației de substanțe psihoactive ca și cerință esențială cu privire la elementul material al laturii obiective în cazul infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, infracțiune reglementată de art.336 alin.2 Cod penal. (praguri droguri la volan)
Așa fiind, legiuitorul a înțeles să incrimineze fapta în orice situație de conducere a unui vehicul ulterior consumului unor substanțe psihoactive, prin consum înțelegându-se introducerea în organismul uman a unui produs, indiferent dacă acesta a fost dizolvat, impregnat, dispersat sau diluat, în una dintre următoarele modalități: pe cale orală ori injectabilă, inhalare, fumat sau aplicarea externă pe corpul unei persoane, în orice alt mod, în așa fel încât produsul să ajungă în corpul unei persoane .
Este indiferent faptul că starea conducătorului vehiculului care se află sub influența unor substanțe psihoactive este urmarea unui abuz – ceea ce presupune consumul plantelor, substanțelor și preparatelor ce conțin substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive în afara unei prescripții medicale – sau este urmarea uzului medical, care semnifică utilizarea pe bază de prescripție medicală, licită, a medicamentelor aflate sub controlul legislației naționale, întrucât destinatarii textului de lege criticat desfășoară o activitate cu risc permis, scop în care sunt supuși unor forme de școlarizare, așa încât este vorba de persoane avizate și diligente, care, pe durata deținerii permisului de conducere, au obligația de a rămâne la curent cu normele legale în materie.(praguri droguri la volan)
Ei bine, până în ianuarie 2025, organele judiciare interpretau această decizie a Curții Consituționale în sensul că, nu contează concentrația substanței în organismul conducătorului auto. Simpla detecție a unei substanțe în organismul conducătorului auto este suficientă pentru a întruni elementele de tipicitate ale infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Prin Decizia 25/2025, Înalta Curte a clarificat această chestiune, în sensul în care, în realitate, Decizia Curții Constituționale viza doar clarificarea necesității și a obligației legiuitorului de a include în legislația internă praguri valorice. (praguri droguri la volan)
Prin urmare, în cazul acestei infracțiuni, legiuitorul nu este obligat să introduce în legislație praguri valorice ale substanțelor cu efecte psihoactive de la care conducătorii auto sunt trași la răspundere penală dacă au fost depistați conducând. Cu toate acestea, este însă obligatoriu ca starea de influență să fie dovedită, neputând fi lansată o prezumție (nelegală) și generică de tipul „orice substanță cu efecte psihoactive identificată în organismul conducătorului auto atrage și strarea de influență”. (praguri droguri la volan)
În considerentele Deciziei HP 25/2025 au fost analizate și următoarele date de interes:
În materia consumului de substanţe psihoactive s-a demonstrat că nu orice substanţă psihoactivă, licită sau ilicită, în orice concentraţie, în organismul oricărei persoane, conduce la o diminuare a abilităţilor psihomotorii ale acesteia din urmă. Cu alte cuvinte, s-a demonstrat că simpla detectare a unei substanţe psihoactive în sângele sau urina unei persoane nu este suficientă pentru a indica existenţa unei stări de pericol pentru siguranţa participanţilor la trafic întrucât, în funcţie de substanţa detectată şi de caracteristicile respectivei persoane, este nevoie ca aceasta să se găsească într-o concentraţie minimă în organismul respectivei persoane pentru a-i diminua capacitatea de a conduce vehiculul sau autovehiculul respectiv.(praguri droguri la volan)
Doar în condiţiile în care conducătorul auto se află sub efectul substanţelor psihoactive se aduce atingere relaţiilor sociale ocrotite de norma de incriminare.
În acest sens, s-a arătat că, spre exemplu, LSD-ul rămâne doar 3 ore, heroina şi amfetaminele rămân 12 ore, pe când cocaina şi MDMA 48 de ore, marijuana este o excepţie, pentru că rămâne în sânge 336 de ore (aproximativ două săptămâni). În cazul urinei, lucrurile sunt diferite. LSD-ul şi amfetaminele rămân în urină 3 zile, heroina şi cocaina 4 zile, în timp ce morfina şi metamfetaminele 6 zile. Marijuana rămâne în urină în jur de 30 de zile. (praguri droguri la volan)
De asemenea, efectele cocainei durează până la 3 ore, pentru canabis durata efectelor este între 30 de minute de la ingerare până la 24 de ore, pentru metamfetamină până la 16 ore, pentru etnobotanice până la 14 ore. Aşadar, prezenţa urmelor drogurilor în sânge sau urină nu echivalează cu afectarea în concret a funcţiilor fizice şi psihice, deoarece substanţele pot fi prezente în probele biologice, deşi efectele acestora asupra organismului au încetat.(praguri droguri la volan)
IATĂ CE SPUNE INML-ul despre starea de influență:
Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” a opinat în sensul că nu este suficient să se constate prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive ori a metaboliţilor ei activi pentru a prezuma absolut asupra prezenţei stării de a fi sub influenţa şi afectarea capacităţii de a conduce, întrucât această aserţiune poate fi combătută prin mijloace de probă ştiinţifice potrivit cărora, în ciuda prezenţei substanţelor psihoactive într-o concentraţie minimală,
persoana nu se află sub influenţa substanţelor psihoactive, cu afectarea capacităţii de a conduce pe drumurile publice, cât timp prezintă în corp produşi de metabolism în forme inactive ale acelei substanţe, ori chiar în forme active, cât timp se regăsesc şi se probează cantitativ în sânge într-o valoare minimală inferioară limitei de cut-off a acelei substanţe în sânge acceptate la nivel naţional sau european/internaţiona.(praguri droguri la volan)
Starea de a fi sub influenţa substanţelor psihoactive şi, implicit, de a fi afectată capacitatea de a conduce un autovehicul pe drumurile publice depinde de mai mulţi factori, precum tipul substanţei, concentraţia substanţei în amestecul folosit, durata consumului, capacitatea de metabolizare a ficatului acelei persoane, toleranţa pe care sistemul nervos al acelei persoane o are la folosirea acelei substanţe, interferenţe cu alte substanţe (medicamente), etc.(praguri droguri la volan)
Starea persoanei de a se afla sub influenţa unei substanţe psihoactive depinde direct de prezenţa substanţei şi a metaboliţilor săi activi în sângele care irigă creierul şi structurile nervoase.(praguri droguri la volan)
Metaboliţii sunt iniţial activi, păstrând încă activitate asemănătoare cu substanţa nemetabolizată, după care, prin pasajele succesive ale sângelui prin ficat, în principal, sunt metabolizaţi succesiv până la metaboliţi inactivi.
În ficat se desfăşoară acţiuni permanente de detoxifiere a tuturor substanţelor toxice, inclusiv a substanţelor psihoactive, cu scopul eliberării organismului uman de prezenţa substanţelor străine. Pentru unele substanţe detoxifierea se poate desfăşura şi în alte ţesuturi, nu doar în ficat. De exemplu, prin depozitare în unele ţesuturi în scopul de a elibera cât mai rapid sângele circulant de prezenţa substanţei străine. Din ţesuturile în care substanţele străine se depozitează în diferite forme chimice, active sau inactive, cu fiecare pasaj al sângelui prin acele ţesuturi se aduc treptat în circulaţie substanţele psihoactive depozitate şi respectiv, în ficat, unde astfel continuă permanent procesul de detoxifiere prin metabolizare şi biotransformare a metaboliţilor activi în metaboliţi inactivi.(praguri droguri la volan)
Durata de timp cât substanţa psihoactivă este biodisponibilă în sânge este asemănătoare cu cea din salivă. Saliva, ca şi cale de eliminare, este testată calitativ de către organele judiciare de poliţie în traficul rutier, ca acţiune de control şi prevenţie. Sângele vehiculează substanţa psihoactivă la nivelul creierului şi, în prezent, se poate testa cantitativ în instituţiile de medicină legală, în laboratoare certificate, testare ce este necesară încadrării juridice a faptei conform legii penale.(praguri droguri la volan)
Durata de timp cât substanţa psihoactivă este biodisponibilă în urină şi firul de păr este net diferită, mult mai lungă decât cea din sânge şi salivă, şi exprimă o dată a consumului anterioară sau mult anterioară momentului testării. Firul de păr este util pentru a determina consumul cronic (toxicomania). Medico-legal testarea şi analiza toxicologică a firului de păr nu se pot realiza în ţara noastră.(praguri droguri la volan)
Absenţa substanţei psihoactive în sânge/salivă, dar prezenţa în urină arată un consum anterior mai vechi. Cu atât mai mult absenţa substanţei din sânge/salivă/urină, dar biodisponibilitatea şi prezenţa în firul de păr arată un consum anterior foarte vechi şi caracteristic expunerilor repetate (toxicomanie).(praguri droguri la volan)
În concluzie, independent că te încadrezi sub pragurile indicate sau peste pragurile indicate, nu uita că această valoare nu atrage în mod garantat o soluție prin care să se constate nevinovăția ta, cum nici una de condamnare. Este însă important să ai alături de tine un avocat specializat în astfel de dosare, care poate să propună obiective favorabile ție sau chiar să conteste expertiza instrumentată în situația în care rezultatul comunicat îți este defavorabil.(praguri droguri la volan)








