Hărțuire sexuală. Hărțuirea sexuală la locul de muncă

Hărțuire Sexualǎ

„Este important să înțelegem diferența juridică dintre hărțuirea sexuală (Art. 223 C. pen.) și agresiunea sexuală (Art. 219 C. pen.) pentru a putea formula o plangere penalǎ deoarece încadrarea juridică greșită poate duce la respingerea plângerii sau la o strategie de apărare ineficientă.În timp ce hărțuirea sexualǎ presupune pretinderea repetată de favoruri în cadrul unei  relații de muncǎ/ relații asimilate celei de muncă, agresiunea implică constrângere și acte fizice. Acest articol clarifică aceste nuanțe juridice, ajutându-te să înțelegi în ce categorie se încadrează situația ta și care sunt pașii procesuali pentru a trage agresorul la răspundere.”

I.Normǎ de incriminare: Art. 223 Cod penal. Hărțuire sexuală. Hărțuirea sexuală la locul de muncă

Hărţuirea sexuală

(1) Pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relaţii de muncă sau al unei relaţii similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situaţie umilitoare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

II.Cine poate sǎvârşi infracțiunea de hǎrțuire sexualǎ?

Specific infracțiunii de hǎrțuire sexualǎ este faptul cǎ favorurile de naturǎ sexualǎ se pretend în cadrul unei relații de muncǎ sau al unei relații similar.

Ce însemnǎ relație de muncǎ sau al unei relații similare?

  • În doctrină s-a arătat în mod întemeiat că: „relațiile de muncă sunt toate acele relații reglementate în baza unui contract de muncă sau în baza altor raporturi juridice, care presupun prestarea unei activități, într-un cadru colectiv, organizat, în schimbul unei compensații financiare. 

Relații similare celor de muncă pot fi orice alte relații care presupun colaborarea unui colectiv de persoane într-o anumită activitate, cum ar fi, spre exemplu, relațiile de colegialitate în cadrul unei structuri universitare (grupă, serie, an de studiu) sau relațiile de conlucrare în cadrul unor structuri de voluntariat (ONG-uri) etc.”;

  • Nu constituie o cerință de tipicitate a faptei existența unui contract de muncă, ci ca victima să fi prestat o activitate în folosul cuiva;
  • Inexistența raportului de autoritate face ca hărțuirea sexuală să nu fie inclusă în cadrul formelor de discriminare prin abuz de autoritate din partea făptuitorului și să fie plasată în cadrul infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale;

Trebuie neaparat ca faptuitorul sǎ fie într-o relație de superioritate fațǎ de victimǎ?

NU. Hărțuirea sexuală poate avea loc între colegi cu funcții egale sau poate fi exercitată chiar de către un subaltern asupra șefului său, atâta timp cât fapta are loc într-un context profesional sau similar.

Se poate comite fapta de hǎrțuire sexualǎ în cadrul unei facultǎți în relația student profesor?

Da, infracțiunea poate fi comisă în cadrul unei ‘relații similare celei de muncă’, doctrina și jurisprudența incluzând aici, fără echivoc, interacțiunea dintre profesor și student.

Infractiunea se poate comite inclusiv în relatia dintre doi studenți. Din punct de vedere juridic, hărțuirea sexuală nu necesită un raport de putere (șef-subaltern), ci se poate produce și între egali.

II. Cum se sǎvârşeşte infracțiunea de hǎrțuire sexualǎ? Hărțuire sexuală. Hărțuirea sexuală la locul de muncă

În practica juridică, hărțuirea sexuală (prevăzută de Art. 223 Cod Penal) este adesea înțeleasă greșit ca fiind limitată la agresiuni fizice grave. În realitate, legea penală acoperă o sferă mult mai largă de comportamente.

Ce înseamnă, de fapt, „favoruri de natură sexuală”?

Legea nu limitează hărțuirea la actele de penetrare. Noțiunea de „favoruri sexuale” este extrem de vastă și include:

  • Acte explicite: Raporturi sexuale, acte sexuale orale sau anale.
  • Conduite cu conotație sexuală: Orice act apt să producă satisfacție sexuală agresorului, cum ar fi atingerea diferitelor părți ale corpului, sărutarea în zone intime sau dezbracarea victimei.
  • Comportamente licite sau ilicite: Orice gest care are o încărcătură sexuală nedorită intră sub incidența legii.

Totusi simplele acte amoroase sau încercările de seducție (oferirea de flori, declarațiile de dragoste) nu constituie, în principiu, hărțuire sexuală. 

Elementul definitoriu este acceptarea sau respingerea. Dacă victima a semnalat că aceste avansuri sunt nedorite, iar făptuitorul continuă, acțiunile sale pot trece rapid din sfera „curtării” în cea a penalului.

O confuzie majoră este aceea că hărțuirea  sexualǎ necesită amenințări.Nu este nevoie de violență sau constrângere morală pentru a exista hărțuire. Simpla pretindere repetatăcare creează un mediu intimidant sau umilitor, este suficientă.

De asemenea, infracțiunea există chiar dacă victima nu a cedat presiunilor. Mai mult, chiar dacă victima a cedat în final, fapta rămâne hărțuire dacă s-a produs starea de intimidare inițială.

Dacă, în urma presiunilor, victima este forțată să întrețină un raport sexual fără ca voința sa să fie liber exprimată, în acest caz, nu mai vorbim doar de hărțuire, ci de un concurs de infracțiuni: hărțuire sexuală alături de viol sau agresiune sexuală.

Hărțuirea/ Hărțuirea În Mediul Online
hărțuirea/ hărțuirea în mediul online

III. Jurispudentǎ: Hărțuire sexuală. Hărțuirea sexuală la locul de muncă

  1. ‘’Pentru a fi îndeplinit conținutul constitutiv al infracțiunii de hărțuire sexuală prevăzută de art. 223 C.pen., judecătorul arată că este necesar ca pretinderea de favoruri de natură sexuală, în cadrul unei relații de muncă sau al unei relații similare, să aibă caracter repetat, fapta nefiind tipică dacă a fost comisă o singură dată. În acest sens, judecătorul observă că petenta a purtat cu inculpatul M. două convorbiri telefonice în data de 16.06.2016, în aceeași seară fiind sunată și de pe un număr necunoscut. Judecătorul consideră că cele două convorbiri telefonice, efectuate cu aceeași ocazie, la un interval de timp foarte scurt (în aceeași noapte) nu sunt de natură să imprime faptei inculpatului un caracter repetat, motiv pentru care nu se poate vorbi de o infracțiune de hărțuire sexuală (Jud. Blaj, încheierea nr. 82/05.04.2017).’’
  2. ‘’În ceea ce privește noțiunea de „favor de natură sexuală”, față de considerentele deciziei de recurs în interesul legii nr. 3/23.05.2005, aceasta reprezintă orice act aflat în legătură directă sau indirectă cu organele sexuale și cu activitatea acestora, sau alte acte cu conotație sexuală, ce privesc o modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale. Fără a fi pusă în discuție constrângerea victimei de natură a conduce la lezarea libertății victimei, specifică infracțiunii de agresiune sexuală, favorul de natură sexuală privește o conduită în ceea ce privește subiectul pasiv secundar, care, în sens larg, poate fi calificată ca o conduită sexuală. Astfel, „favorul de natură sexuală” are o cuprindere mai largă și vizează actul de natură sexuală, dar și orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale. In ceea ce priveşte noțiunea de „pretindere” a unor astfel de favoruri, se observă că textul legal nu prevede că această pretindere trebuie să aibă caracter direct și explicit, astfel încât, pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, pretinderea de favoruri de natură sexuală poate avea și un caracter implicit, indirect, dedus din analiză holistică a tuturor împrejurărilor în care a avut loc fapta (Jud. Sect. 1 Bucureşti, sentința nr. 153/2019, www.sintact.ro).’’

Pentru un avocat, distincția între agresiune sexuală (Art. 219 C. pen.) și hărțuire sexuală (Art. 223 C. pen.) este esențială, deoarece încadrarea juridică greșită poate duce la respingerea plângerii sau la o strategie de apărare ineficientă.

Arestare Preventivă
arestare preventivă

1. Exemple de hărțuire sexuală la locul de muncă

În mediul profesional, hărțuirea poate fi de la șef la subaltern sau între colegi de pe același nivel.

  • Hărțuirea prin mesaje (Digitală): Un manager sau un coleg trimite constant mesaje pe WhatsApp, Slack sau e-mail, după orele de program, cu conotații sexuale, glume obscene sau fotografii indecente, în ciuda faptului că victima nu răspunde sau cere încetarea lor.
  • Condiționarea beneficiilor : Un superior ierarhic sugerează explicit sau implicit că o promovare, o mărire de salariu sau aprobarea concediului depinde de acceptarea unei invitații la cină în privat sau a unor gesturi intime. 
  • Comentarii și „complimente” agresive: Un coleg face zilnic observații despre corpul unei angajate, despre modul în care îi vin hainele sau face glume cu tentă sexuală în prezența altor colegi, creând un mediu de lucru ostil și umilitor.
  • Contact fizic „accidental”: Atingerile repetate pe spate, umeri, talie sau păr, îmbrățișările nedorite sau blocarea drumului pe coridor pentru a forța un contact fizic, sub pretextul unei glume sau al unei apropieri amicale.

2. Exemple de hărțuire sexuală la facultate (Universitate)

Datorită HG 27/2025, universitățile sunt acum sub o lupă foarte strictă în privința acestor comportamente.

  • Abuzul de autoritate la examen: Un profesor îi sugerează unui student/unei studente că poate obține o notă de trecere la un examen dificil sau o notă mai mare la licență dacă acceptă să întrețină relații intime sau să îi trimită fotografii nud.
  • Hărțuirea între studenți: Un grup de studenți postează pe grupul de WhatsApp al facultății comentarii obscene despre o colegă, îi modifică pozele în scop sexual sau o hărțuiesc constant în timpul seminarelor cu întrebări despre viața ei sexuală.
  • Comportament nepotrivit în mediul academic: Un coordonator de doctorat sau un profesor insistă ca întâlnirile de consultări să aibă loc doar seara, la el acasă sau în locații private, unde face avansuri sexuale sau folosește un limbaj care o face pe victimă să se simtă intimidată.
  • Priviri și gesturi sugestive: Un cadru didactic care, în timpul cursurilor, fixează ostentativ anumite părți ale corpului unei studente sau face analogii sexuale nerelevante pentru materia predată, cu scopul de a flata sau umili în mod sexual.
    Caracteristică    Hărțuirea Sexuală (Art. 223)    Agresiunea Sexuală (Art. 219)
Contact fizicNu este obligatoriu (pot fi doar cuvinte/cereri).Este obligatoriu (acte de natură sexuală).
FrecvențăTrebuie să fie repetată (de obicei).Poate fi o singură dată.
RelațieDoar în relații de muncă/studii/similare.Oricine, oriunde.
ConstrângerePresiune psihică, umilire.Violență, amenințare, forță.
ScopObținerea de favoruri prin intimidare.Impunerea unui act sexual.

Hărțuirea sexuală este o formă de abuz care afectează demnitatea și libertatea persoanei. Fie că ești angajat, student sau colaborator, legea îți oferă protecție. Dacă te afli într-o astfel de situație, nu ezita sǎ ne contactezi.

 Pe de altă parte, în activitatea noastră profesională am constatat în anumite situații că  există persoane care profită de această instituție juridică pentru a-și rezolva anumite neânțelegeri  sau divergențe cu o persoană apropiată  apelând în mod nereal la  formularea unei plangeri penale pentru hartuire sexuala .Dacă ești cel acuzat de săvârșirea hartuirii , echipa noastră de avocați iți poate asigura asisteța juridică în această procedură pentru a demonstra că în realitate nu reprezinți un pericol pentru ‘’ victimă’.

Avocat Ordin De Protecție
avocat ordin de protecție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *